Dacia Duster**, pe înțelesul tuturor

Dacia Duster**, pe înțelesul tuturor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duster 1,6, benzină, 105 cai, 4×4, aceasta a fost varianta
testată de ProSport. Ce am urmărit, ce vrem să dovedim? Nimic
deosebit în afara faptului că am vrut să ne convingem de ce ar fi
bine să ne cumpărăm un Duster. Mai jos, scurt și la obiect,
părerile noastre despre ce e bine și ce e rău la Duster, după cum
urmează:

Impresia la prima vedere – adică aspectul:
mi-a
plăcut mult, varianta condusă fiind un Duster negru, cu pachetul
crom, plus jantele de aliaj, în dotare. Asta ar fi de precizat:
fără jantele respective, Duster ar fi mult mai anost la exterior.
În rest, modelul ales chiar a atras atenția pe stradă (inclusiv
polițiștilor), semn că nu prea s-au văzut multe pe șoselele
României până acum. Nota ProSport: 8

Confortul interior:
Nefiind obișnuit cu Loganul,
spre exemplu, a trebuit să caut claxonul atunci când am avut prima
oară nevoie de el, ca și butoanele pentru geamurile din spate. În
rest, m-am simțit foarte confortabil la volan, vizibilitatea a fost
OK, iar spațiul interior extrem de generos. Scaunele din piele,
bonus, dar ele pot fi trecute la capitolul fițe, mai ales că și
costă. Nota ProSport: 7 (dacă aș fi luat în calcul doar poziția la
volan și senzația de stabilitate, nota ar fi fost 9)

Spațiul de
depozitare:
Cine vrea un Duster vrea spațiu. Iar
românii au făcut cum au făcut și au oferit mult spațiu. Am mers
patru persoane adulte plus un copil, în scaun special, și nimeni nu
s-a plâns. Plus pungi, jucării etc. Cât despre portbagaj, dacă ar
fi avut plasa despărțitoare pentru locurile din spate, ar fi fost
impecabil. După cum se vede și din poză, au încăput de toate în
spate. Nota ProSport: 9

Consum: La patru
persoane plus una (mică) și superîncarcată, Dusterul nostru a
consumat cam 11 la suta de kilometri. Unii spun că e OK în
condițiile date, alții spun că e mult. A, viteza medie a fost
100-111 km/h, 120 km/h pe autostradă! Trageți voi concluziile. Nota
ProSport: 7

4×4:
Impecabil la drumurile noastre, dar mai ales la drumurile proaste
de la țară. Absoarbe foarte bine denivelările și stă excelent pe
drum. Rămâne întrebarea dacă se va comporta la fel și la 70-100.000
km! Am încercat să mă port cu ea ca și cum ar fi fost a mea, deci
nu am exagerat cu gropile, iar concluzia se reflectă în nota
ProSport: 10!

Concluzia generală: Dusterul testat are un preț de 17.000 de euro!
Nu știu câți români și l-ar permite acum, dar pentru străini e o
afacere. Deși e făcut fix pentru drumurile noastre! Nu cred că se
merita o variantă 4×2 a Dusterului, nici opțiunea cu piele
integrală ori varianta pe benzină. Asta ține de calculele
fiecăruia. Dar pentru cineva care are copil (copii) mic și vrea să
plece la câteva săptămâni în drumeție, e OK. Se înfige la drum, e
stabilă, deși nu a dat peste cap testele de securitate. Vă spun
doar atât: mi-a părut rău când a trebuit să o duc la reprezentanță.
Dar, când îmi amintesc cât costă, mă întreb de unde fac rost de
bani! Sau dacă nu e mai convenabilă o mașină second-hand din
Germania? Totuși, prima impresie contează întotdeauna, nu-i
așa?!

>
Conform Ziarului Financiar, în luna mai, prima de
comercializare a Daciilor Duster, SUV-ul românesc a acaparat 50 la
sută din piața de profil. Din 1.000 de SUV-uri vândute în România,
500 au fost Duster-uri;
> Doar în luna mai,
Duster a fost exportat în 5.800 de exemplare;
> Preț 12.800 de
euro costă modelul testat fără dotările suplimentare gen jante de
aliaj, piele, comenzi pe volan sau pachetul
crom.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen