Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Coma a căzut și a abandonat

Coma a căzut și a abandonat

Ceea ce ieri părea a fi o specială grea, potrivit unor concurenți, se dovedește o glumă comparativ cu proba de care au parte astăzi participanții la ediția inaugurală a Raliului Europei Centrale, contând pentru Dakar Series. Programată în împrejurimile orașului Baia Mare, etapa cu numărul 2 (292 km, din care 152 în două probe speciale) a făcut „victime" de marcă. Nimic neașteptat dacă precizăm că traseul este creionat într-o zonă montană, pe drumuri forestiere, ceea ce îl face foarte tehnic.
Coma a căzut și a abandonat

Ceea ce ieri părea a fi o specială grea, potrivit unor concurenți, se dovedește o glumă comparativ cu proba de care au parte astăzi  participanții la ediția inaugurală a Raliului Europei Centrale, contând pentru  Dakar Series. Programată în împrejurimile orașului Baia Mare, etapa cu numărul 2 (292 km, din care 152 în două probe speciale) a făcut „victime” de marcă. Nimic neașteptat dacă precizăm că traseul este creionat într-o zonă montană, pe drumuri forestiere, ceea ce îl face foarte tehnic. 
Plecat primul din Baia Mare, în zori de zi, Marc Coma (KTM) nu s-a bucurat prea mult timp de poziția de lider la moto obținută ieri. Victimă a unei căzături în timpul primei speciale a zilei (76 km), el s-a lovit rău, la genunchiul drept, fiind nevoit să abandoneze. Mai mult, spaniolul a fost transportat la spitalul din Baia Mare pentru o radiografie. Cum și Cyril Despres (KTM / locul 2 la general) s-a confruntat cu probleme mecanice, rătăcind și drumul, victoria în prima specială i-a revenit lui David Casteu (KTM), care a luat un avans de 2:21 față de al doilea clasat. 
La automobile, multiplul câștigător al Dakar-ului, francezul Stephane Peterhansel (Mitsubishi) s-a impus în prima specială, fiind urmat de germanul Dieter Depping (Volkswagen / la 5 secunde) și de compatriotul și colegul său, fostul campion la schi Luc Alphand (Mitsubishi). Liderul clasamentului general, Carlos Sainz (Volkswagen) a terminat cu o întârziere de 2:08 față de Peterhansel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]