Un bărbat a cumpărat un Cybertruck nou de la Tesla, dar a descoperit un detaliu incredibil care l-a scandalizat.
Controversatul Cybertruck a fost din nou subiect de discuții pe forumurile dedicate pasionaților de mașini. Un bărbat din Houston, Texas, și-a împărtășit experiența nefericită la scurt timp după achiziția unei mașini cu 0 kilometri în bord. La scurt moment de la achiziție, a constatat că mașina a fost vandalizată înainte de a fi vândută.
Proaspătul proprietar al unui Cybertruck a cerut părerea altor utilizatori de pe forumul Cybertruck Owners Club. Acesta a descoperit primele semne ale problemelor în ziua în care a ajuns cu camioneta acasă. A văzut că sunt mai multe pete de vopsea roșie vizibile în mai multe zone ale vehiculului.
La exterior nu ies în evidență, dar vopseaua roșie e mult mai vizibilă pe partea interioară a ușilor. Potrivit bărbatului, zona afectată cea mai afectată este cadrul ușii, sistemul de închidere și garnitura geamurilor, semn că mașina a fost vandalizată. Aceste zone ar fi fost omise de cei de la Tesla în procesul de curățare.
Dorind să vadă și părerea altor utilizatori, bărbatul a întrebat pe forum dacă și altora li se pare că mașina care i-a fost vândută a fost vandalizată înainte. Foarte mulți utilizatori au fost de acord cu bărbatul și au criticat modul în care celebra companie a gestionat această situație.
„100% e un Cybertruck vandalizat anterior. Faptul că vopseaua roșie nu a fost îndepărtată corect este un semnal clar. Este o lecție pentru toți cumpărătorii: inspectați vehiculul în detaliu înainte de a semna actele de predare”, a relatat un utilizator.
Noul proprietar de Cybertruck se arată extrem de dezamăgit de lipsa atenției la detalii a celor de la Tesla. „Nu mă așteptam ca un vehicul nou să aibă atâtea defecte cosmetice”.
A recunoscut și că nu mai poate face nimic, regretând că nu a analizat mai cu atenție mașina înainte de a pleca de la reprezentanța auto.
„Am realizat abia după ce am ajuns acasă. Din păcate, am semnat deja și… da, acum sunt legat contractual. Oricum, fiind un leasing, am documentat totul în caz că Tesla va încerca să-mi impute ceva la finalul contractului.”, a concluzionat bărbatul din Houston, relatează TorqueNews.
Elon Musk a inovat piața auto atunci când a scos la vânzare mașini electrice. Anii au trecut și au apărut alți competitori care oferă o calitate mai bună la prețuri mult mai mici. Ștafeta a fost preluată de curând de companii chinezești, care iau cu asalt piețele din Europa și SUA.
După doar un an de la lansarea oficială a lui Cybertruck, vânzările Tesla au scăzut cu 35%. Cel mai ieftin model pornește de la 62.000 de dolari și poate fi comandat doar de pe site-ul producătorului. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, însă viitorul nu sună prea bine pentru acest camion lansat cu mare fast de celebrul producător american.