Zbor frânt

Culoarul de săritură în lungime animă întreg stadionul Dinamo sau toată sala de atletism de la „Lia Manoliu“. Iar aplauzele sacadate, automotivante ale protagonistului sunt preluate de asistență și de „tovarășii” din Constanța din pieptul cărora răsună un „Hai Bujineeee!” asurzitor. E scena unică, cu rezonanțe emoționante, irepetabilă, familiară lumii atletismului românesc, acum devenită un cadru apăsător apropiaților. Pentru că inima fostului campion național la lungime, Claudiu Bujin (24 de ani, 7,88 m PB), tipul tonic, cu o vorbă bună pentru fiecare, nu mai pulsează. A ajuns la capătul unei suferințe provocate de un destin implacabil, de acea boală devastatoare. Cancer.

Tumoră între plămâni și inimă

Cu o tumoră depistată între plămâni și inimă la finele lui 2007, Buju pornește vindecarea la clinici din străinătate. Nu mai poate concura, dar urmărește discret, din înaltul tribunelor din „Ștefan cel Mare”  campionatele naționale de anul trecut. „Sunt pe drumul cel bun, abia aștept să revin și eu”, ni se confesează Claudiu, cu zâmbetul său șăgalnic. Își maschează durerea, iar tatăl său, Nicu, își dă și ultimul ban din casă pentru a-i acoperi cheltuielile necesare tratamentului. Frate mai mare, coleg și adversar, Bogdan Tudor vrea să realizeze o campanie de ajutorare, însă se izbește de dorința atletului de mare perspectivă: „Nu vreau publicitate, las-o așa, mă fac eu bine“!

„Voi câștiga și eu lupta mea!”

Treptat însă, boala i se agravează și constănțeanul se hrănește tot cu dragostea pentru sport. În rezerva unui spital din Halle, își găsește echilibrul urmărind evoluțiile surorii sale, Cristina (21 de ani), campioană națională la triplusalt, mai lectu­­­rează încă o dată „Codul lui Da Vinci“ și dialoghează pe messenger cu prietenii de la lot. Unul dintre ei, Ioan Vieru, îi face poate un ultim cadou. Cucerește bronzul la CE, succes care-l determină să-i tasteze mesajul tulburător „Mi-ai făcut o mare bucurie, îți promit că voi câștiga și eu lupta mea…“. În noaptea de vineri spre sâmbătă însă, i se face rău și își interoghează brusc părintele cu gândul la axul în jurul căruia i se centrează întreaga viață.  „La ce oră e lungimea? Hai la stadion!“. Au fost ultimele cuvinte șoptite de Claudiu…

 

"Zâmbește, mâine poate fi mai rău!" – motto-ul lui Claudiu Bujin

"A avut cancer la glanda timus. Numai eu știu la câte clinici am fost pentru a-l salva" – Nicu Bujin tatăl atletului

"Ce nedreaptă e viața asta și ce li se întâmplă oamenilor buni! Pa, frate!" – Mihai Grasu, atlet, prieten

"A murit un copil nevinovat! Ce crudă e viața" – Bogdan Tudor atlet, prieten