VIDEO | Antrenamente cu 180 kg în spate. Alina Rotaru, campioană mondială universitară, dezvăluie secretele unei săritoare în lungime. „În fuga mea, bara a căzut, mi-a prins mâna de bancă și mi-am fisurat două degete”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Atleta Alina Rotaru, în vârsta de 24 de ani, a devenit pe 24 august campioană mondială la Universiada din Taipei, cucerind prima ei medalie de aur din carieră. În proba de săritura în lungime a obținut 6,65 de metri și s-a clasat pe primul loc în finala probei, unde a mai avut sărituri de 6,39, 6,41 și 6,56 de metri. Invitată la ProSport Live, Alina a vorbit despre ce a impresionat-o în competiția din Taiwan, despre cum arată antrenamentele pe care le face o săritoare în lungime, dar și diferența dintre Germania și România, atât la nivel de pregătire, cât și de infrastructură.

Despre cum a fost la Universiada din Taipei

„Am participat pentru prima dată la o Universiadă. Condițiile din Taipei au fost foarte bune, de cazare, de mâncare, absolut totul la un nivel foarte ridicat. M-a impresionat satul, a fost ca la Jocurile Olimpice. O Olimpiadă mai mică! Am stat într-un sat olimpic, am avut foarte multe activități în satul olimpic. În fiecare seară erau activități despre cultura lor, despre ei.

Ce m-a impresionat după concurs, am fost și am vizitat a doua clădire din lume ca înălțime, se numește Taipei 101 și am urcat până la etajul 91. Am urcat cu al doilea cel mai rapid lift din lume, am urcat în câteva secunde până la etajul 81 și de acolo pe scări până la etajul 91. De acolo, de sus, am văzut tot Taipeiul, am văzut foarte multe stadioane. Fiecare liceu sau școală avea câte o mini pistă de atletism, am văzut peste 20 de piste de atletism, ceea ce la noi e o mare problemă. În București aveam doar două piste, una la Lia Manoliu și una la Federația de Atletism”

Mourinho, reacția serii după Real Madrid – Inter 2-1: „Nu pentru mine și pentru Chivu!”

00:34

Gazzetta dello Sport a dat verdictul după Real Madrid – Inter 2-1: „Echipa lui Chivu a fost…”

00:32

Despre pragul olimpic și modelul perfect de săritoare

„Este foarte greu să ajungi să prinzi acel prag olimpic, nu mulți sportivi reușesc. Are 20 de centimetri partea albă și apoi vine gumița pe care nu trebuie să o depășești. Este foarte greu și diferă de la concurs la concurs, elanul diferă de la concurs la concurs. Eu încep la fiecare concurs, elanul meu are 38 de metri, dar niciodată nu sar 38 de metri, depinde cum mă simt în ziua respectivă.

Dacă mă simt bine și am viteză, mă duc în spate chiar șase-șapte tălpi, adică un metru și un pic. La prima mea finală (Campionatul Mondial de atletism de la Londra), la primele două sărituri, am avut o problemă cu elanul, deoarece am cerut aplauze și am schimbat elanul. Plecam foarte tare și nu mai aveam timp să accelerez pe ultimii pași. Din cauza aceasta, nu mai ajungeam la prag. Trebuia să mă întind să prind pragul și nu pot sări ca la înălțime. În primul rând trebuie să ai forță, viteză, tehnica care diferă de la sportiv la sportiv”.

Despre antrenamentele fizice pe care le face în perioada de pregătire

„În perioada de pregătire fac trei antrenamente de forță pe săptămână, unul este de genoflexiuni, unde ajungă până la 100-110 kilograme, al doilea este de forță dinamică, cu diverse sărituri, cu bara în spate de 40-50 de kilograme, mers fandat cu 50 de kilograme. Și al treilea antrenament de forță, semigenoflexiuni, unde în perioada de pregătire ajung la 170-180 de kilograme”

Despre diferența de pregătire și infrastructură dintre Germania și România

„Acum aproape trei ani de când mă antrenez în Stuttgart. Mi-am schimbat antrenorul și mă antrenez acolo deoarece am condiții foarte bune de pregătire. Mă antrenez într-o sală cu circuit închis, unde intrăm pe bază de cip. Avem și o bază de refacere, unde avem o cameră cu UV. De exemplu, iarna, pentru că nu este soare, intrăm în acea cameră de UV și nu pierdem vitamina D3, unde avem saună, bazin, refacere.

În Stuttgart am una dintre cele mai mari săli de forță, are 80 de metri lungime și 30 de metri lățime, unde am toate aparatele posibile și la standarde noi. Nu mi se mai întâmplă cum mi s-a întâmplat în 2014, la București, să mă accidentez în sala de forță, să cadă 150 de kilograme pe mâna mea. Făceam semigenoflexiuni și pur și simplu nu am mai avut forța să mă mai ridic pentru că eram obosită și aveam doar două posibilități. Una să dau drumul la bara pe spate și riscam să-mi accidentez antrenorul sau să încerc să mă ridic să o pun la loc. Am hotărât în momentele acelea să fug și să dau drumul la bară. În fuga mea, bara a căzut, mi-a prins mâna de bancă și mi-am fisurat două degete, dar acesta a fost și un motiv pentru care am plecat în Germania. Sala de atletism atunci era în refacere, fix în luna octombrie-noimbrie-decembrie-ianuarie. Fix când noi aveam nevoie de ea, ea nu exista!”

Despre obiective

„Principalul meu obiectiv este în primul rând să mă refac acum și să intru refăcută în noul sezon de pregătire, care va ține destul de mult, din octombrie până în februarie 2018. Iar în luna martie voi participa la Campionatul Mondial de seniori, în Birmingham. Va fi direct finală, de 16 concurente. După trei sărituri vor rămâne opt și acesta este țelul meu, să intru între primele opt. În aer liber, va fi Campionatul European de seniori la Berlin, unde acolo sper să fiu  în formă maximă”

Articol scris de ALEXANDRA SERAFIM