Un centimetru de ghinion, un kilometru de durere!** Marian Oprea ratează JO din cauza unei accidentări la călcâi

Triplusaltistul Marian Oprea ratează JO pentru o „unghie” de nisip. Aseară n-a mai participat la Naționale, ultima șansă, din cauza unei accidentări la călcâi

În ultimul an, cea mai bună săritură a Struțului a măsurat 17,19 m. IAAF fixase baremul la 17,20 m

După doi ani marcați de medalii la CE (2010 și 2011), evoluția lui Marian Oprea (30 de ani) s-a schimbat precum cursul unui râu. Și cu toate acestea, baremul A impus de IAAF (17,20 m) părea ușor. Dar triplusaltistul, unul dintre performerii sportului masculin românesc din ultimul deceniu, nu va da ochii cu Londra. Elevul Doinei Anton s-a agățat de trenul celor cinci cercuri doar cu o singură mână, a parcurs 365 de zile de speranțe dar pentru doar un singur centimetru și a coborât aseară definitiv din convoi. Trebuia să ia parte la Naționale, pentru o ultimă tentativă, dar a renunțat în ultimul moment. „Am făcut o bursită, adică o inflamație la pernuța din călcâiul pe care fac bătaia și pe care aterizez. E imposibil pentru un triplusaltist să mai sară, e ca și cum ți-aș arunca nisip în ochi și ți-aș spune uită-te în ochii mei. Am fost supărat, dar merg mai departe. Doar Londra se va desfășura fără mine, pentru că la Rio voi fi acolo. Să vă mai amintesc de câte obstacole am trecut?”, a declarat Oprea pentru ProSport. Prin ce labirint a trecut în ultimii opt ani? Descoperiți alături.

2004 Atena – cucerește argintul olimpic (17,55 m), cea mai mare performanță a carierei, și devine al doilea medaliat la JO din istoria atletismului masculin românesc. Preia astfel ștafeta imaginară de la deschizătorul de drum Gheorghe Megelea (bronz, la suliță, în 1976) și pleacă într-o cursă solitară printre obstacolele cauzate de sănătate și podiumuri de argint și bronz.

1 poze
Vezi galeria foto

2005 Helsinki – La CM (17,40 m) întinde ruleta al treilea, chiar din ultima încercare, dar suferă și prima accidentare la călcâi. Peste șapte ani, nisipul aceluiași stadion avea să-i înghită ultimele speranțe pentru accederea la a treia ediție a JO.

2006 Göteborg – apar problemele la genunchiul stâng – primele simptome ale tendinitei patelare cunoscută în termeni populari drept boala săritorului. Pleacă pe elan cu infiltrații, simte cum un burghiu îi strivește rotula la fiecare pas, dar aterizează cu bronzul european în mână (17,18 m).

2007 Osaka – e cotat printre favoriții Mondialului nipon, dar antrenamentul de acomodare îl sfârșește într-un butoi de gheață. Medicii încearcă să-l recupereze și pornește spre stadion. Rămâne lipit de banca vestiarului chiar la apelul pentru calificări, anticipând că nu se poate exprima la un nivel înalt.

2008 Beijing – În finală joacă o carte ținută sub mâneca tre­ningului. De totul sau nimic. Pentru că aceeași durere la genunchiul stâng îi face din nou viața un infern. Mizează pe prima tentativă (17,22 m), care‑l propulsează la final doar pe cinci. Următoarele sărituri aveau să fie depășite în încercarea de a prinde pragul perfect.

2009 Turku – Își ia inima-n dinți și se deplasează în cel mai vechi oraș al Finlandei pentru a se opera de tendinita patelară. Intervenția decurge perfect, dar perioada de recuperare îl transformă din atletul zburător, în pacientul sprijinit în cârje. Ratează, firesc, Mondialul din Berlin.

2010 Barcelona – La Europene se produce marea revenire pe culoarul de sărituri. Prinde aripi sub aplauzele sacadate ale recordmenului mondial Jonathan Edwards (18,29 m) și reușește un incredibil 17,51 m. Se scutură de nisip, ca de toate ghinioanele din carieră, și sare de pe podium în elită.

2011 Paris – Europeanul indoor. Marian e 100 % apt, plesnește un 17,62 m care-l urcă pe prima poziție și nimeni nu anticipează că vreun adversar îl va mai depăși. Dar ghinionul plutește în aer și cade tot pe capul lui! Francezul Tamgho și italianul Donato îl retrogradează pe trei, dar Marian își consolidează revenirea în elită.

2012 Helsinki – Vântul competițiilor îl duce din nou în Finlanda. E la un centimetru de barem (17,19 m – Izmir 2011) și standardul pare să-l aibă la degetul mic. Sâcâit de o durere la călcâiul piciorului drept, ratează prezența în finală – 16,17 m cu un rezultat modest.