„Struțul”** veninos

  • Publicat:
  • Actualizat:

La Sofia, sâmbătă seara, triplusaltistul Marian Oprea a ieșit
din zona nisipurilor mișcătoare (avea doar 16,88 m PB în 2010),
luându-și elan consistent spre Top 5 mondial. Cu un rezultat de
17,31 m, vicecampionul olimpic se situează pe patru în ierarhia
probei.

Cu mai puțin de o lună până la începerea Europenelor din Barcelona,
piteșteanul ridică ștacheta. Vorba vine, căci „Struțul” nu s-a
apucat de săritura în înălțime, ci plutește din nou, după trei ani,
prin aerul rarefiat al performerilor probei sale: triplusaltul. Mai
pe limba atletismului… „șotronul” reprezintă una dintre cele mai
tehnice specialități, iar hazardul își taie mereu partea leului. În
sensul că, oricât ai vrea să pui piciorul în prag, „preșul” îți
poate juca feste: fie vârful pantofului depășește limita, fie
bătaia poate fi operată cu mult înainte de prag, iar lungimea
săriturii se diminuează. În acest context, tehnica, autocontrolul,
experiența și norocul devin decisive.

La Sofia, Mari nici măcar n-a atins pragul, iar antrenoarea Doina
Anton a scos pe tapet pentru ProSport partea plină a paharului:
„Marian e un tip cumpătat, nu s-a entuziasmat foarte tare, deși din
2007 nu mai obținuse un rezultat de peste 17,30 m. Iar modul în
care a făcut-o e remarcabil. Nici măcar nu a atins pragul, care
posedă caracteristicile unei rampe de propulsare, și astfel a mai
pierdut și 20 cm (n.r. – lățimea pragului)”. Faceți adunarea și va
rezulta o performanță strălucitoare. Poate una de podium la
Europene.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele