Stelista din lumea fetelor care întind ruleta a obținut un rezultat mare la CM de atletism: „Am realizat tot ce ne-am propus”

Publicat: 07 Oct. 2019, 09:02 Actualizat: 07 Oct. 2019, 10:17 Atletism
Stelista din lumea fetelor care întind ruleta a obținut un rezultat mare la CM de atletism: „Am realizat tot ce ne-am propus”

Alina Rotaru s-a clasat duminică seara pe locul 6 în finala de la săritura în lungime din cadrul Campionatului Mondial de atletism în aer liber de la Doha.

Imediat după concurs, Alina s-a dus la controlul anti-doping, iar apoi a oferit primele declarații pentru www.fra.ro  despre finala de pe Khalifa Internațional Stadium. “Mi-am dorit mult să ajung în această finală. Sunt foarte fericită să termin sezonul cu un super-concurs. Am avut sărituri bune și m-am simțit bine în fața unui public numeros. Locul 6 și rezultatul de 6,72 m, ieri, și 6,71 m, azi, mă bucură enorm. Am reușit un concurs bun împreună cu antrenorul meu. Suntem foarte fericiți că am reușit să pun în practică ceea ce am lucrat la antrenamente. Pentru mine și pentru Micky (n.r. – Mihai Corucle) a fost un sezon foarte foarte lung, cel mai lung de până acum, dar am realizat tot ceea ce ne-am propus: record personal și locul 6 la Campionatul Mondial. Suntem foarte fericiți!”, a declarat Alina Rotaru pentru site-ul oficial al Federației Române de Atletism.

  • Alina Rotaru a fost lansată în atletism de profesorul de la Steaua, Adrian Ghioroaie.

Legitimată la CSM București, Alina Rotaru a sărit 6,71 m, performanță care i-a adus în final clasarea pe locul al șaselea. După primele trei sărituri, eleva lui Mihai Corucle era pe poziția a cincea, cu 6,67 m. Pe superbul Khalifa Internațional Stadium, Alina a sărit astfel: încercarea 1 – 6,59 m; încercarea 2 – 6,66 m; încercarea 3 – 6,67 m; încercarea 4 – x; încercarea 5 – 6,71 m; încercarea 6 – x.

Podiumul probei feminine la săritura în lungime la Campionatul Mondial de atletism în aer liber de la Doha

1. Malaika Mihambo (Germania) – 7,30 m

2. Maryna Bekh-Romanchuk (Ucraina) – 6,92 m

3. Ese Brume (Nigeria) – 6,91 m.

Publicat: 07 Oct. 2019, 09:02 Actualizat: 07 Oct. 2019, 10:17 Atletism
Pe aceeași temă
Drama neştiută a lui Martin Tudor! Asta l-a DISTRUS! Cine e Laura, fosta soţie! L-a părăsit şi...
Drama neştiută a lui Martin Tudor! Asta l-a DISTRUS! Cine e Laura, fosta soţie! L-a părăsit şi...
Medic român din Milano: „Culegem roadele faptului că în 30 de ani am făcut doar crâşme şi biserici“
Medic român din Milano: „Culegem roadele faptului că în 30 de ani am făcut doar crâşme şi biserici“
VIDEO Un tânăr a fost filmat în timp ce se plimbă cu un bărbat în lesă, în Gorj. „Aşa ceva numai în România vezi”
VIDEO Un tânăr a fost filmat în timp ce se plimbă cu un bărbat în lesă, în Gorj. „Aşa ceva numai în România vezi”
Cand mai jucam fotbal in Romania? Anuntul de ultima ora al UEFA. Ce masuri se iau la nivel european
Cand mai jucam fotbal in Romania? Anuntul de ultima ora al UEFA. Ce masuri se iau la nivel european
Cum faci sex pe timp de pandemie cu coronavirus
Cum faci sex pe timp de pandemie cu coronavirus
A fost găsit
A fost găsit "pacientul zero". De la el a pornit, de fapt, coronavirusul. El i-a infectat pe toți
Poze interzise minorilor cu bombardiera Theodora! E greu de crezut, dar fundul ei este 100% natural!
Poze interzise minorilor cu bombardiera Theodora! E greu de crezut, dar fundul ei este 100% natural!
Beijingul, acuzat că minte în legătură cu morţii de coronavirus. Bilanţul estimat pentru Wuhan, cu mult mai mare decât cel oficial
Beijingul, acuzat că minte în legătură cu morţii de coronavirus. Bilanţul estimat pentru Wuhan, cu mult mai mare decât ...
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
De ce BULGARIA nu mai are morţi de CORONAVIRUS de o săptămână
De ce BULGARIA nu mai are morţi de CORONAVIRUS de o săptămână
Cumpărături „esenţiale” în timpul pandemiei
Cumpărături „esenţiale” în timpul pandemiei
ŞOC total în Liga I. Planic pleacă de la FCSB şi semnează cu un club uriaş din Europa. Lovitură în plin pentru Becali care nu ia niciun ban
ŞOC total în Liga I. Planic pleacă de la FCSB şi semnează cu un club uriaş din Europa. Lovitură în plin pentru Becali ...
Se pregătește o nouă Ordonanță militară în România. Acest lucru va fi interzis. Detallii de ultim moment
Se pregătește o nouă Ordonanță militară în România. Acest lucru va fi interzis. Detallii de ultim moment
Ce măsură șocantă a luat Nicolae Ceaușescu în timpul epidemiei de gripă din 1971. Puțini știau asta
Ce măsură șocantă a luat Nicolae Ceaușescu în timpul epidemiei de gripă din 1971. Puțini știau asta
Secretul Germaniei. Cum ţin nemţii sub control pandemia, când totul în jur fierbe. Măsura drastică pe care nimeni n-a mai luat-o
Secretul Germaniei. Cum ţin nemţii sub control pandemia, când totul în jur fierbe. Măsura drastică pe care nimeni n-a ...
Gestul care a INTRIGAT internetul. De ce ating POLIȚIȘTII farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta
Gestul care a INTRIGAT internetul. De ce ating POLIȚIȘTII farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta
Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe niciun telefon în 2020! Merg şi pe iOS şi pe Android şi îţi pot salva mult timp
Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe niciun telefon în 2020! Merg şi pe iOS şi pe Android şi îţi pot salva ...
Doctorul care a ignorat coronavirusul şi a tuşit spre colegii săi a fost arestat
Doctorul care a ignorat coronavirusul şi a tuşit spre colegii săi a fost arestat
DEZASTRU a venit un nou bilant acum! Au murit zeci de pacienti in doar 2 ore! Stare de dezastru
DEZASTRU a venit un nou bilant acum! Au murit zeci de pacienti in doar 2 ore! Stare de dezastru
CÂND va începe școala și ce se întâmplă cu examenele naționale. Ministrul Educației face anunțul
CÂND va începe școala și ce se întâmplă cu examenele naționale. Ministrul Educației face anunțul
FOTO. A incins internetul in plina criza de coronavirus! Iubita unui artist celebru, aproape dezbracata. Si-a scos la inaintare atuurile fizice si...
FOTO. A incins internetul in plina criza de coronavirus! Iubita unui artist celebru, aproape dezbracata. Si-a scos la inaintare ...
Soțul Adelei Popescu, la izolare timp de 14 zile dupa ce s-a intors din Republica Dominicana! Radu Valcan a povestit prin ce calvar a trecut
Soțul Adelei Popescu, la izolare timp de 14 zile dupa ce s-a intors din Republica Dominicana! Radu Valcan a povestit prin ...
Ordonanța militară nr. 4. Măsuri extrem de dure! Nu mai este voie să ieși din casă
Ordonanța militară nr. 4. Măsuri extrem de dure! Nu mai este voie să ieși din casă
FOTO. Imagini incendiare cu Daniela Crudu la izolare! S-a pozat așa pe balcon și și-a înnebunit vecinii
FOTO. Imagini incendiare cu Daniela Crudu la izolare! S-a pozat așa pe balcon și și-a înnebunit vecinii
FOTO. Imagini incendiare din izolare! Cum s-a fotografiat Anda Adam în balcon i-a înnebunit pe fani
FOTO. Imagini incendiare din izolare! Cum s-a fotografiat Anda Adam în balcon i-a înnebunit pe fani
Dr. Gabriel Diaconu, medic în autoizolare: „N-avem de ales acum decât să ne ridicăm şi să dăm tot ce e mai bun din noi. Şi medici, şi pacienţi!”
Dr. Gabriel Diaconu, medic în autoizolare: „N-avem de ales acum decât să ne ridicăm şi să dăm tot ce e mai bun din ...
ȘOFERIȚA i-a tușit în față și l-a scuipat pe polițist. Reacția bărbatului este uimitoare
ȘOFERIȚA i-a tușit în față și l-a scuipat pe polițist. Reacția bărbatului este uimitoare