Sorin Matei: „Avem bani pentru toate competițiile de anul acesta!”

Sorin Matei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Atletism (FRA), Sorin Matei, a declarat, sâmbătă, la Bistrița, la crosul Gabriela Szabo, că federația are suficienți bani la buget pentru a acoperi cheltuielile cu participarea la concursurile de anul acesta.

"Sunt și anul acesta multe competiții importante, ca orice an după Olimpiadă. E un an extrem de încărcat, dar mai ales la atletism, dar putem să acoperim aceste competiții din banii cu care ne-a finanțat Ministerul Tineretului și Sportului”, a declarat Sorin Matei.

Oficialul a a adăugat că FRA nu a pierdut bani la rectificarea bugetului, dar există mai multă preocupare pentru atragerea de sponsori într-un an de criză. "Bugetul nostru e mai mare fiindcă am primit mai mulți bani pentru investiții. Avem niște proiecte foarte interesante și sper ca, anul acesta, cel târziu la primăvară să avem finalizat Complexul Sportiv Iolanda Balaș care va fi un complex hotelier cu tribună, bază de refacere. Acest lucru înseamnă că vom asigura condiții și celor care vin din țară la lot la fel de bune ca și pentru cei care participă la competiții majore”, a menționat președintele FRA.

Potrivit sursei citate, de cel puțin doi ani, FRA investește în copii și juniori. "De doi ani, investim în copii și juniori, în ideea că trebuie să crești ca să poți avea mai târziu. După ce Gabi Szabo s-a lăsat de sport și multe alte colege ale ei, rezultatele nu pot spune că sunt la fel de valoroase, dar totuși ele există”, a spus Matei.

Referitor la bazele sportive de antrenament pentru atleți, președintele FRA a declarat că acestea nu pot fi modernizate peste noapte: "". Bazele sportive sunt cum sunt, dar sportivii se antrenează, după părerea mea, destul de bine. Ne-am dori ca în fiecare loc să fie câte un stadion modern, dar trebuie să avem răbdare. Nu putem să facem tot. Sunt și alte nevoi înaintea sportului. E o situație destul de grea. Nu putem scoate sportul din contextul societății, lucrurile au involuat cam la toate nivelurile

Președintele Federației Române de Atletism este convins că țara noastră va da lumii în continuare elite ale atletismului. "România este în elita atletismului mondial și va mai fi. De selecție se ocupă cluburile, dar sunt evenimente în care ne implicăm și noi cum e și Crosul Gabriela Szabo la care vin mulți copii, dar am vrea și părinții să participe ca să-i atragă pe copii către sport. Trebuie să găsim modalități de a atrage atenția copiilor. Noi vrem să vindem mișcare. Așa că trebuie să oferim premii. E greu să mai faci ceva pe degeaba”, a mai spus Matei.

Președintele FRA a participat, sâmbătă, la Bistrița, la crosul Gabriela Szabo ajuns la cea de-a patra ediție. Peste 500 de concurenți au luat startul atrași de premiile oferite de organizatori: 1200 de lei pentru locul I, 600 de lei pentru locul al doilea și 300 de lei pentru locul III.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…