Sare, sare, sare!** Medaliata cu argint la triplusalt, la CE de tineret, a făcut șapte ani de gimnastică

Redactor:
Andru Nenciu
Sare, sare, sare!** Medaliata cu argint la triplusalt, la CE de tineret, a făcut șapte ani de gimnastică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Triplusaltista Cristina Toma (22 de ani), medaliată cu argint
(13,92 m) la Europenele de tineret, își croiește încet, dar sigur,
drumul spre Olimpiada de la Londra. Legitimată la Farul Constanța,
club condus de Ilie Floroiu, eleva bulgarului George Pomaski a
făcut din șotron un adevărat joc al vieții.

În primii ani de după Revoluție, Constanța își consolida renumele
de centru sportiv prolific al României, rezultatele simțindu-se și
în prezent pe o paletă largă de discipline, de la handbal la înot
sau de la de tenis la atletism. Secțiile sportive își deschideau
larg porțile, iar părinții, în vânzoleala specifică sezonului de
vară, își purtau mogâldețele în palmă spre marea performanță. Un
trend adoptat și de părinții protagonistei noastre. „Tatăl
meu a cochetat un pic cu luptele, iar mama, câțiva ani cu înotul,
dar s-au oprit, pentru că părinții lor i-au obligat să învețe. De
asta ei mă susțin și își doresc să fac eu ce nu au putut face
ei”
, deschide Toma cutia cu amintiri.

O fată
energică

Când a bătut la ușa sălii de gimnastică, Cristina avea doar 4 ani,
dar și-a întreținut pasiunea nu mai puțin de șapte ani!
„Când m-am lăsat, pe la 11 ani, aveam foarte multă energie,
iar antrenoarea de la gimnastică m-a trimis la Lenuța Dragomir, cu
care m-am pregătit la atletism. Dar să nu credeți că am făcut din
prima triplusalt, pentru că prima diplomă am luat-o la 600 m. Am
făcut și garduri, și lungime, iar primii pași în triplusalt i-am
efectuat prin 2005. Cred că am ajuns să concurez la groapa cu nisip
pentru că am făcut prea multe castele din nisip când eram
mică”
, aterizează Cristina în trecut.

Poreclă
de la siluetă

De fapt Cristinuța, pentru că așa era alintată până acum câțiva
ani. „Pentru că eram mereu cea mai mică din
grupă”
, susține ea. Dar odată cu trecerea anilor,
apelativul s-a modificat. „Mi s-a zis «Țânțarul», după
felul în care sar și pentru că eram slabă. Dar să știți că nu țin
regim niciodată, mă gândesc înainte să mănânc, dar nu m-am
înfometat niciodată”
, explică sportiva de la Farul dieta
adoptată pentru a-și menține tonusul. Care ar fi secretele probei
în care atleții își paradesc genunchii sau coloana vertebrală de la
șocurile provocate de „bătăi” sau aterizare? „Nu consider
că este foarte importantă înălțimea, ceea ce inițial toată lumea
crede. Este important să ai mobilitate, forță și viteză, dar aceste
trăsături se pot dezvolta pe parcurs prin antrenamente. Riscuri
sunt foarte multe, pentru că este o probă dură, dar fiecare își
asumă riscurile”.

Psihic
bun

Iar pregătirea fizică i-a servit mereu ca propulsor pentru a
întinde ruleta cât mai mult. „Eram de mult pregătită pentru
medalia asta, mai ales psihic, și este prima la un concurs atât de
mare, dar nu sunt mulțumită de lungimea săriturii. Sper să-mi
îmbunătățesc rezultatul. Toți ne gândim să ajungem la Olimpiadă,
pentru că e împlinirea supremă. Financiar? Poți face bani din
atletism și te poți întreține singur chiar și la 22 de ani, dar
susținerea mea principală tot de la părinți vine”.
În
triplusaltul mondial, Cristina pare că abia acum și-a spus primul
cuvânt.


Când depășești pragul, nu e e neapărat ghinion la
triplusalt.Trebuie să fii foarte concentrat

Cristina Toma, argint la CE de tineret

Cristina
Toma

14,29 – metri e cel mai bun rezultat al Cristinei (2009)
15,16 – metri e recordul României la triplusalt – Rodica Mateescu
(1997)
14,30 – metri e baremul A pentru JO 2012
14,10 – metri reprezintă standardul B pentru JO 2012

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vedetele din România care și-au aranjat TOATE ALEA fără RUȘINE! Începem cu Gina Pistol! Mamă, mamă, ce s-a văzut!
Vedetele din România care și-au aranjat TOATE ALEA fără RUȘINE! Începem cu Gina Pistol! Mamă, mamă, ce s-a văzut!
Decizia luată de Florinel Coman, la două zile după ce a decis derby-ul Dinamo – FCSB
Decizia luată de Florinel Coman, la două zile după ce a decis derby-ul Dinamo – FCSB
Imagini incendiare. Daniela Crudu, în ipostaze ispititoare, la doar 6 luni de când a devenit mămică
Imagini incendiare. Daniela Crudu, în ipostaze ispititoare, la doar 6 luni de când a devenit mămică
Antonio Conte revine! Ce echipă de titlu preia antrenorul italian
Antonio Conte revine! Ce echipă de titlu preia antrenorul italian
Trei evenimente majore dau omenirea peste cap în 2024. Previziunile făcute de Baba Vanga
Trei evenimente majore dau omenirea peste cap în 2024. Previziunile făcute de Baba Vanga
BANCUL ZILEI. Bubulina: Dragule, ce-ți place mai mult la mine ? Corpul perfect sau fața gingașă?
BANCUL ZILEI. Bubulina: Dragule, ce-ți place mai mult la mine ? Corpul perfect sau fața gingașă?
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei 2023. Când se pune busuioc sub pernă
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei 2023. Când se pune busuioc sub pernă
Inteligența Artificială LETALĂ, tot mai APROAPE de realitate! Ce țară vrea să...
Inteligența Artificială LETALĂ, tot mai APROAPE de realitate! Ce țară vrea să...
Irinel Columbeanu a trăit o nouă umilinţă, după ce a ajuns la mila lui Gigi Becali
Irinel Columbeanu a trăit o nouă umilinţă, după ce a ajuns la mila lui Gigi Becali
N-a văzut că e filmată şi a băgat mâna în 🙊 O recunoşti? E celebră
N-a văzut că e filmată şi a băgat mâna în 🙊 O recunoşti? E celebră
VIDEO. Mai multe „sticle de vrăjitoare” au apărut pe o plajă, iar cercetătorii se tem să le deschidă
VIDEO. Mai multe „sticle de vrăjitoare” au apărut pe o plajă, iar cercetătorii se tem să le deschidă
Le-am prins și le-am taxat! Vedetele din România care nu au avut rușine în public
Le-am prins și le-am taxat! Vedetele din România care nu au avut rușine în public
Dispozitivul ce-ți transformă smartphone-ul în consolă de jocuri. Funcționează și pe iPhone 15
Dispozitivul ce-ți transformă smartphone-ul în consolă de jocuri. Funcționează și pe iPhone 15
România o descoperă pe înlocuitoarea lui Neagu: Avem o handbalistă unică în lotul pentru Mondiale
România o descoperă pe înlocuitoarea lui Neagu: Avem o handbalistă unică în lotul pentru Mondiale
Istvan Kovacs, delegat la partida din Champions League dintre AC Milan şi Borussia Dortmund
Istvan Kovacs, delegat la partida din Champions League dintre AC Milan şi Borussia Dortmund
TOP cele mai bune SUV-uri de pe piață: fiabile și economice
TOP cele mai bune SUV-uri de pe piață: fiabile și economice
Îl mai ții minte? Ce se mai știe de “băiețelul înghețat” care mergea 4 kilometri prin viscol să ajungă la școală
Îl mai ții minte? Ce se mai știe de “băiețelul înghețat” care mergea 4 kilometri prin viscol să ajungă la…