Sandra Perkovic spune că e nevinovată

  • Publicat:
  • Actualizat:
Sandra Perkovic spune că e nevinovată

Sportiva croată Sandra Perkovic, campioană europeană în 2010 la
aruncarea disculului, a declarat că este nevinovată, luni, la o o
zi după ce clubul său a anunțat că a fost depistată pozitiv,
informează AFP.

Este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla. Nu
m-am gândit niciodată că numele meu ar putea fi legat într-o zi de
dopaj
„, a spus Perkovici într-o conferință de presă la
Zagreb.

Clubul Zrinjevac Zagreb a anunțat, în urmă cu o zi, că sportiva
în vârstă de 21 de ani a fost depistată pozitiv cu
methylhexanamină, o substanță psihostimulantă, în mai și iunie, la
reuniunile de la Roma și Shanghai, din cadrul circuitului Liga de
Diamant.

A fost o întâmplare, un accident”, a precizat
Sandra Perkovic plângând.

Ea a menționat că nu știa de prezența substanței interzise
într-un medicament pentru „mărirea masei musculare” pe care îl lua
din cauza unor dureri la spate. „Sunt conștientă că sezonul
este încheiat pentru mine, dar voi reveni mai puternică pentru
Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012″
, a adăugat
sportiva.

Directorul Federației Croate de Atletism, Sinisa Ergotici, a
declarat că forul o susține pe sportivă și a estimat că suspendarea
pe care ar putea să o dicteze federația mondială nu ar trebui să
depășească șase luni.

Recordul personal al Sandrei Perkovici este de 69,99 metri,
înregistrat în luna iunie a acestui an.

MEDIAFAX

Pe aceeași temă
Cuplu-bombă în showbiz! Cu cine se iubește fiica lui Hagi. E cunoscut și el

Adidas a renunţat la Ilie Năstase după 49 de ani! Cât a valorat, iniţial, un contract uriaş pentru sportul mondial

STUDIU Tratamentul COVID-19 obţinut de la o lamă numită Fifi are rezultate promiţătoare. Cum acţionează nanocorpii

Adi Popa și-a găsit echipă! Cu cine s-a înțeles fostul jucător al FCSB-ului

Modelul ELECRTIC Dacia Spring a ajuns pe OLX. Chilipir sau țeapă?

Anais, fetița lui Nicolae Guță cu Beyonce de România, o minune de copil… Cum arată acum minunea lui Guță

"Cîţu nu mai e prim-ministru". Anunţul a fost făcut în direct

De ce a murit, de fapt, femeia care a pus artificiile în Colectiv! Dezvăluirea care aruncă totul în aer

Zodiile care primesc VEȘTI CUTREMURĂTOARE la începutul săptămânii

Imagini ȘOCANTE din New York unde străzile sunt pline de păsări MOARTE. Cauza este ALARMANTĂ

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

Școala vieții! Câte clase are Dani Mocanu, de fapt. Cum arăta în tinerețe, când era 'normal'

El este fiul neștiut al lui Florin Piersic! Ce s-a ales de Daniel după despărțirea părinților: 'A fost greu'

E interzis! După ce incidență nu vom mai ieși din casă. Guvernul a decis acum

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Ce se întâmplă în corpul tău după 3 cești de cafea. Ora la care e indicat să bei ultima cafea

Bula imobiliară a Chinei ameninţă întreaga planetă. Un video dramatic cu 15 blocuri demolate într-un minut arată cât de gravă este problema

Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare

Simona Halep se desparte de Darren Cahill, antrenorul care a dus-o pe locul 1 mondial

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Explicaţiile halucinante ale unui şofer oprit de Poliţie pentru că rula cu 123 de kilometri la oră prin oraş

Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România

Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară

Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Chip tuning motorizare diesel vs benzină. Câtă putere poți stoarce din fiecare?

FOTO. Dana Săvuică, în costum de baie la 51 de ani! Cum arată fosta vedetă Playboy

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`