România, în top la Cupa Europei la atletism

După prima zi a Cupei Europei (Liga 1) de la Istanbul, echipa feminină a României se află pe locul 2 (65 p), la trei lungimi de Grecia. În schimb, băieții sunt pe 5, cu 46 de puncte, cu șapte mai puține decât liderul Ucraina. Vedetele team-ului tricolor au fost ieri discobola Nicoleta Grasu (foto) și semifondista Liliana Popescu, cele două atlete obținând singurele locuri 1 pentru România. „Nico" a aruncat din a treia încercare 66,51 m, realizând a doua performanță mondială din 2008. „Este cel mai bun rezultat al Nicoletei din 2003 până acum, iar acest lucru ne dă încredere pentru Beijing", ne-a spus soțul-antrenor Costel Grasu. La 800 de metri, Liliana Popescu și-a continuat forma bună din acest sezon, blocând cronometrul la 2:00,50. La băieți, rezultate de top au avut Dănuț Simion (lungime, 7,88 m) și Ștefan Vasilache (înălțime, 2,18 m), ambii clasați pe locul 2. Cupa Europei continuă azi.
România, în top la Cupa Europei la atletism

După prima zi a Cupei Europei (Liga 1) de la Istanbul, echipa feminină a României se află pe locul 2 (65 p), la trei lungimi de Grecia. În schimb, băieții sunt pe 5, cu 46 de puncte, cu șapte mai puține decât liderul Ucraina.
Vedetele team-ului tricolor au fost ieri discobola Nicoleta Grasu (foto) și semifondista Liliana Popescu, cele două atlete obținând singurele locuri 1 pentru România.

„Nico“ a aruncat din a treia încercare 66,51 m, realizând prima performanță mondială din 2008. „Este cel mai bun rezultat al Nicoletei din 2003 până acum, iar acest lucru ne dă încredere pentru Beijing”, ne-a spus soțul-antrenor Costel Grasu. La 800 de metri, Liliana Popescu și-a continuat forma bună din acest sezon, blocând cronometrul la 2:00,50. La băieți, rezultate de top au avut Dănuț Simion (lungime, 7,88 m) și Ștefan Vasilache (înălțime, 2,18 m), ambii clasați pe locul 2. Cupa Europei continuă azi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]