Mai concurează la JO și apoi se retrage!** Nicoleta Grasu, locul opt la ultimul mondial din carieră

Redactor:
Andru Nenciu
Mai concurează la JO și apoi se retrage!** Nicoleta Grasu, locul opt la ultimul mondial din carieră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe Daegu Stadium, Nicoleta Grasu și-a încheiat aseară prodigioasa carieră la Campionatele Mondiale. S-a clasat pe 8 în finala de la disc (62,08 m din a treia încercare), bătălie repurtată de chinezoaica Li Yanfeng (66,52 m) și a slalomat prin buncărul de la zona mixtă pentru a urca să urmărească palpitanta cursă de 100 m.

Nico, altădată le băteai pe medaliatele de azi ușor. Cum a fost azi?

Eu zic că e un rezultat bun, chiar dacă mă așteptam să arunc 63 de metri, presupunând că la Mondial trebuia să fiu în vârf de formă. Picioarele m-au ascultat, dar brațele nu, cam asta ar fi explicația la rece. Și adversarele mele au aruncat foarte bine, știam că așa vor da… știam că vor fi în formă mare. Oricum a fost ultimul Mondial din carieră…

De ce?
Pentru că pe 11 septembrie voi împlini 40 de ani și e timpul să fac și altceva. Acum, pur și simplu nu-mi mai vine nimic să fac, dar mă voi strădui să mă concentrez pe Olimpiada de la Londra, după care mă retrag.

Dar mai e și Mondialul din 2013…
(zâmbește trist) Nu-l mai prind pe acela!

Ai apucat să vezi live finala de la 100 m…
Da, chiar am avut o premoniție spunându-i unui prieten că Bolt va fura startul. Poate a vrut să rupă norii sau a vrut să facă spectacol. Dar nu-i nimic, toți trecem peste așa ceva…

FINALA DE LA DISC
1. Li (China) 66,52 m
2. Muller (Germania) 65,97 m
3. Barrios (Cuba) 65,73 m SB

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup