Iute ca săgeata!** Secretul celei mai rapide fete din România

Fată cu jăratec sub tălpi, Andreea Ogrăzeanu (21 de ani, 1,79 m, 63 kg) a produs în 2011 marele boom în atletismul românesc. Legitimată la CS Farul, eleva Cristinei Manea a devenit prima româncă de pe podiumul unei competiții de mare anvergură – aur în proba-regină de 100 m, la Europenele de tineret din vară. Performanța sprinterei a fost urmată de participarea la CM de la Daegu.

Discuția cu Andreea Ogrăzeanu și antrenoarea sa, Cristina Manea, se derulează în jurul scaunului cu locul 27 de pe Stadionul Dinamo. Pe la tribuna I, în locul parcă rezervat de tehniciană pentru fiecare cursă a elevei sale. „Răgușesc de aici, mă doare gâtul cât strig la ea, dar sunt cam la jumătatea cursei de 100 m și nu-mi părăsesc niciodată locul. Parcă e al meu. De aici văd proba perfect, iar Andreea îmi aude sfaturile, cred eu…”, explică Manea prezentul. Dar o regresiune ne aduce pe pistă câteva cadre alb-negru…

Marea fugăreală a copilăriei se afundă sub pământul bătut de pe stadionul din Alexandria sau în bitumul încins din jurul unui bloc gri de patru etaje. La 11 ani, visele zburdă în voie spre podiumuri europene, culoare mondiale sau însemne olimpice, pentru că antrenoarea Cristina Manea tocmai a reperat pe terenul de handbal o fată cu viteza în sânge. „E disciplinată, inteligentă și i-am inoculat mereu ideea că e cea mai bună, că trebuie să câștige și că nu trebuie să fie dușmănoasă niciodată pe nimeni”, scrijelea într-un caiet personal, acum puțin decolarat, actuala antrenoare. Calitățile native ale Andreei se iveau la fiecare pas și urmau să fie modelate cu vorbe tonice, încurajări de ordin psihic sau exerciții specifice, gen plurisalturi.

Săritura broaștei

Așa s-a ajuns ca peste ani Ogrăzeanu să blocheze cronometrul la 11,34 pe 100 m, al doilea timp din istoria României. „Andreea nu mi-a spus niciodată că nu poate face ceva. Făceam broasca, săritura de pe loc, triplusalturi, dar cea mai mare problemă am întâmpinat-o la alergare. Pentru că nu alerga corect, i-am dat temă pentru acasă să alerge în fața oglinzii! Da, da, nu râdeți, pentru că alerga precum Michael Johnson, iar corectarea acelui stil e unul dintre secretele succesului său”, ne captează atenția doamna Manea. Dăm timpul înapoi și încercăm să ne-o imaginăm pe Andreea sprintând dezordonat, puțin legănat și cu mișcări scurte ale brațelor.

Ideea halatului

Nu se potrivește, dar o credem pe cuvânt. „Eram ca o locomotivă și a trebuit să mă corectez, așa că mi-am zis: «trebuie să improvizez!». Am luat cordonul de la halatul mamei și m-am cabrat în fața oglinzii din sufragerie. Și uite așa, câte două-trei ore pe seară, îmi țineam strâns cordonul pe lângă corp și efectuam mișcările normale. În câteva luni, am început să prind mișcarea și totul a decurs apoi perfect”, elucidează misterul campioana europeană de tineret. Evoluția Andreei pe culoarul atletismului românesc a fost progresivă, dominând probele de sprint de la toate categoriile. S-a antrenat pe nisip „pentru că zbori pe urmă pe pistă” sau a escaladat toate pantele din România. Așa a ajuns să alterneze proba-regină cu alergarea pe distanță dublă sau proba de ștafetă. „Spre piscul performanței e un drum extrem de lung, mai ales în probele de sprint, mai ales pentru o fată. Ca un exemplu, eu i-am luat de ziua ei un cântar, pentru că trebuie întotdeauna să-și știe greutatea. Nu are interzis la dulciuri, dar trebie să fie atentă”, conchide antrenoarea. Dacă va fi de nestăvilit sau nu Andreea printre atâtea sprintere de culoare, doar finișul marilor competiții va decide. La doar 21 de ani, senzația din România a atras deja atenția specialiștilor atletismului mondial.

2,5 metri măsoară în medie un pas al Andreei într-o cursă de 100 m. Primii, la ieșirea din blockstart, normal, sunt mai mici

5.000 de dolari a fost cel mai mare premiu câștigat la un concurs de Andreea Ogrăzeanu

11,34 secunde este recordul Andreei pe distanța de 100 de metri

12 curse de 100 m a bifat Ogrăzeanu în acest sezon: patru la JMU din China, două la Naționale, trei la CE de Tineret, una la Internaționale, una la CE de la Izmir și una la CM de la Daegu

Când era mică, Andreea alerga în stilul lui Michael Johnson și a trebuit să lucrăm pentru a o corecta
Cristina Manea, antrenoare

Acum, parcă are din stilul de alergare al lui Marion Jones și mă bucură faptul că toată lumea o apreciază pentru frumusețea ținutei
Cristina Manea

„Vreau să arăt ca o femeie, nu ca o halterofilă”

Vara toridă petrecută pe portativul de atletism a luat sfârșit pentru Andreea Ogrăzeanu (21 de ani), dar vacanța vine pentru ea cu o altă porție de dinamism. Aleargă să-și vadă toți prietenii, accelerează la treburile casnice sau decelerează atunci când vine vorba de antrenamente. Doar pentru moment însă.

Andreea, de ce atletism, de ce probă de viteză?
Mama mea, Dana, fostă handbalistă, și tatăl meu, Lucian, fost atlet, m-au susținut mereu în carieră. Mama îmi spune înainte de orice cursă la care pot ajunge: „Iepuraș, să fii tare!” și încerc să n-o dezamăgesc. Am avut viteză din naștere, cu asta am început, eram băiețoasă, jucam în Alexandria natală, în fața blocului, tenis de picior sau leapșa, jucam unde nu prea mă atingea nimeni. Apoi am întâlnit-o pe antrenoarea Cristina Manea, care mi-a călăuzit pașii în viață.

Cum progresezi într-o asemenea specialitate complexă?
Am avut viteză din naștere, dar această calitate se dezvoltă în timp. O carieră prodigioasă presupune tehnică, forță, dăruire. Eu, spre exemplu, sunt ca un puiuț pe lângă sprinterele de culoare, n-ai văzut ce mușchi au pe brațe și ce coapse au? Brațele musculoase ajută mult o sprinteră. La 63 kg, câte am, sunt slăbuță, dar puternică, și efectuez un program de antrenament bine pus la punct. O ședință la sala de forță poate demara cu genuflexiuni cu haltere facile în spate, dar uneori ajung să ridic și 125 kg, bine, doar la o genuflexiune. Te ajută mult la reacție, la explozie, dar asta nu înseamnă că aș vrea să arăt ca o halterofilă! Vreau în continuare să arăt ca o femeie.

Există voci care spun că lumea sprintului aparține doar negreselor. Ai vreo șansă să pătrunzi în lumea lor? Sau în viitor te vei orienta către 400 m?
Păi am și intrat, pentru că le‑am bătut pe câteva când am devenit campioană europeană de tineret, dar și la juniori. Să știi că teoria asta mă ambiționează, un prim pas l-am făcut, pentru că abia așteptam să mi se spună cea mai rapidă fată din România, și poate voi avea în viitor ac de cojocul lor. 400 m poate fi o variantă, dar acum sunt abia la început de carieră și mă voi gândi în viitor.

Apropo de carieră, până la 21 de ani, sportul te-a purtat pe toate meridianele lumii. Spune-mi în câteva secunde ce locuri îți vin acum în minte…
În Maroc mi-a plăcut cel mai mult, pentru că sunt atrasă de cultura arabă și îmi place și clima de acolo. La Brazaville, în Congo, a fost groaznic, au un nivel de trai foarte scăzut. Pentru că la ei apa nu e potabilă, spectatorii de la Grand Prix se îngrămădeau la gardul stadionului să le dăm recipientele noastre cu apă sau chiar cu un deget de apă pe fundul sticlei. Îți dai seama că le-am dat tot ce-am avut. Iar după concurs, o scenă m-a tulburat pur și simplu. Cei care au reușit să intre în arenă s-au dus la groapa cu apă adiacentă obstacolului din cursa de 3.000 m obstacole, s-au lăsat în genunchi, și-au făcut mâinile pâlnie și au început să bea apa de acolo. Abia când ți-e dat să observi astfel de scene terifiante începi să-ți iubești țara. În stadion nici n-am urcat printre ei, pentru că probabil ne-ar fi mâncat de vii.

Ai fi avut un start devastator probabil și nu te-ar fi prins… Chiar, ce crezi despre regula startului fals?
E o tâmpenie regula startului furat, dar după ce i s-a întâmplat lui Usain Bolt la Mondialul din Daegu, am auzit că cei din IAAF vor s-o modifice. Normal că apasă pe umerii tăi o presiune în plus la start și ți-e frică de ideea descalificării. Și eu am probleme la start, pe primii pași, care pot decide soarta unei curse, și trebuie să mai lucrez. Veți mai auzi curând de Andreea Ogrăzeanu!