INTERVIU | Marian Oprea, pregătit pentru o revenire emoționantă în „Cuibul de pasăre”, la Beijing, pentru Mondiale. „Pichardo și Taylor fac pașii necesari evoluției triplusaltului în acest moment. Este un beneficiu pentru noi toți ceilalți”

INTERVIU | Marian Oprea, pregătit pentru o revenire emoționantă în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Oprea, deținătorul recordului național la triplusalt (17,81 metri), și-a asigurat deja, în etapa a doua a Campionatului Național al României, baremul pentru participarea la cea de-a treia ediție a Jocurilor Olimpice de la Rio, după ce a întins ruleta la 17,02 metri, rezultat superior cu 12 centimetri baremului olimpic stabilit de IAAF. Sportiv dublu legitimat începând din 2015, la CS Dinamo și CSM București, Oprea este în grafic cu pregătirea pentru Campionatul Mondial de atletism (22-30 august) – un prilej pentru el de a reveni în Stadionul „Cuib de pasăre” în care a concurat în finala olimpică din 2008. Obiectivul său în China este de a-și îmbunătăți rezultatul precedentei ediții a Mondialului în aer liber (locul șase, în Rusia – 2013).

  • Sâmbătă și duminică, al doilea medaliat olimpic al atletismului românesc, la masculin, concurează la Heraklion (Grecia), la Campionatul European pe echipe – Liga I, unde România va fi prezentă alături de formațiile Belgiei, Lituaniei, Cehiei, Olandei, Estoniei, Portugaliei, Greciei, Irlandei, Elveției, Letoniei și Turciei. Sportivul Doinei Anton a prefațat pentru ProSport punctul culminant al sezonului preolimpic, înainte de plecarea spre Grecia.

Ce sentiment te încearcă atunci când auzi Beijing?
Este un sentiment plăcut în primul rând, pentru că a fost o competiție importantă. De fapt, cea mai importantă competiție: Jocurile Olimpice din 2008. Un sentiment plăcut, pentru că am luat parte și am concurat în finala acestei competiții. Aș spune că sunt și un pic nesatisfăcut pentru că aș fi putut obține un loc mai bun la acea competiție (n.r. – locul 5 în finala olimpică). Dar per total, oricum, cuvântul care îmi vine în minte este – emoționant! Este o competiție mare, acolo va fi cu siguranță o atmosferă de vis, orice-ar fi.

Fizic, cum te simți? Durerile sunt complet lăsate în trecut?
Da (n.r. – răspunde prompt).Tot ce a fost problematic a rămas în trecut, totul merge foarte bine, conform planului nostru și rezultatele de altfel sunt tot conform planului nostru. Sperăm ca în următoarele câteva competiții pe care la mai avem până la Campionatul Mondial să îmbunătățim aceste rezultate.

Sportivul momentului în triplusalt este cubanezul Pablo Pichardo. cum îl percepi ca atlet și ca adversar?
Foarte talentat! (n.r. – zâmbește, face o pauză și explică) Este un apsect al triplusaltului internațional pe care eu l-am anticipat de acum doi-trei ani. Deja sunt tineri triplusaltiști din ce în ce mai pregătiți și deja a trecut foarte mult timp, douăzeci și ceva de ani, de când această bornă de 18 metri nu era atinsă decât foarte rar, o dată la șapte-opt ani de câte un săritor. Ceea ce se întâmplă în acest moment prin acești tineri este pur și simplu evoluția normală a triplusaltului. Din punctul meu de vedere este un beneficiu pentru noi toți ceilalți, pentru că vom fi nevoiți, dacă vrem poziții cât mai bune în clasamentele marilor concursuri, să aspirăm și noi la zboruri cât mai lungi. Acest cubanez, dar și americanul Taylor, care au sărit 18 metri în acest sezon, fac pașii necesari evoluției probei în acest moment.

Poate cădea recordul lui Jonathan Edwards?
Sunt convins! În următorii foarte puțini ani va cădea! Poate chiar anul acesta.


18,29 m este recordul mondial stabilit de britanicul Jonathan Edwards în 1995, în finala Campionatului Mondial de la Goteborg. Edwards deschidea finala cu prima săritură omologată de peste 18 metri (18,16m), doborând prima dată recordul mondial. Britanicul își corecta performanța, la cea de-a doua încercare, întinzând ruleta la dimensiunea care rămâne referința triplusaltului mondial până în prezent.


Baremul olimpic este rezolvat. Ce înseamnă a treia ediție a Jocurilor Olimpice din carieră pentru Marian Oprea?
Drumul către a patra probabil! (n.r. râde, pentru că participarea la Rio și-a anunțat-o încă din 2006, de la Campionatul European de la Goteborg, acolo unde urca în premieră pe podium, pe treapta a treia, cu o încercare de 17,21 m). Serios vorbind, nu-mi măsor niciodată cariera și mai ales acum nu o voi face, în numărul de competiții. Prefer să fac tot posibilul să mă bucur de fiecare moment din cariera mea, fiecare competiție importantă și să pot face rezultatele cele mai bune, posibile. Faptul că se adună cât mai multe comptiții, nu poate fi decât un lucru îmbucurător.

Se poate un titlu mondial, olimpic, visezi o nouă medalie?
Se poate orice. Și nu e vis, e practică. (n.r. – râde). De fapt, este lucrul pe care încercăm să îl punem în practică în fiecare zi, încercăm să îl atingem la un moment dat în carieră.

Mulțumesc și succes!
Mulțumesc și eu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele