INTERVIU | ANAD a suspendat-o patru ani, dar TAS i-a redus pedeapsa! Simona Maxim: „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu apelam la un tribunal de peste hotare? Rămâneam cu 4 ani!”. Reacția avocatului Mincu

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | ANAD a suspendat-o patru ani, dar TAS i-a redus pedeapsa! Simona Maxim:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Un caz extrem de complicat din sportul românesc s-a încheiat vineri după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat verdictul în cazul Simonei Maxim (30 de ani), atleta suspendată 4 ani pentru dopaj de Agenția Națională Anti Doping. După ce a judecat mai bine de un an speța, TAS a decis să schimbe hotărârea adoptată de forul din România și să o reducă de la patru ani la doi ani și nouă luni!

Pe scurt: în 2013, maratonista din Zalău a fost sancționată de Agenția Națională Antidoping cu doi ani de suspendare după ce a fost depistată pozitiv cu eritropoetină combinată. Tot atunci ANAD a acuzat-o pe Maxim că s-a sustras de la recoltarea probei motiv pentru care a dispus extinderea suspendării cu încă doi ani. „Pedeapsa a fost dublată pentru că în cazul atletei există circumstanțe agravante. Când a aflat de control, s-a sustras”, explica pentru Gazeta Sporturilor Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR,

„Din luna aprilie 2016 va putea participa din nou la concursuri și va face cu siguranță acest lucru pentru că în tot acest timp ea s-a pregătit. A fost la un pas de a renunța la sport întrucât suspendarea de patru ani dictată de ANAD a fost mult prea drastică. Am dovedit asta. Sunt extrem de puține cazuri de doping în care Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne reduce suspendările decise de forurile naționale și internaționale. Am beneficiat de un ajutor din partea TAS, iar cazul a fost judecat fără plata costurilor de procedură. Cred că trebuie acordată o atenție deosebită fiecărui caz de doping deoarece miza, întotdeauna, este cariera sportivului și nu orice sportiv are posibilitatea efectivă de a apela la tribunalul sportiv din Elveția”, a rezumat avocatul Paul Mincu pentru Mediafax. ProSport a stat de vorbă sâmbătă cu atleta din Zalău.

Simona, ce-ai făcut în toată această perioadă cât ai fost suspendată pentru dopaj? Ai avut putere să te mai antrenezi?
Da, în fiecare zi de la luarea deciziei de suspendare pentru 4 ani și până la venirea deciziei de ieri de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. M-am antrenat în tot acest timp pentru că iubesc atletismul și îmi doresc mult să revin în competiții. Maratonul nu e o probă ușoară. Ai mult timp de gândire în cele aproape trei ore cât durează fiecare antrenament, de două ori pe zi.

Contextul este unul dificil pentru o sportivă care avea 28 de ani în acel moment, iar acuzele au fost grave. Te-ai gândit vreodată să te retragi?
Bineînțeles că m-am întrebat dacă mai are rost să alerg.

TAS a luat această decizie care practic a schimbat o hotărâre a unei agenții naționale antidoping, ceea ce se întâmplă de la rar spre foarte rar. Cum crezi că s-a ajuns aici?
Este evident că cei de acolo au experiență mai mare întrucât judecă foarte multe cazuri de doping. Consider că am fost nedreptățită. Cred că în țară am fost judecată cu superficialitate. Din elan. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu puteam apela la tribunalul de peste hotare? Rămâneam cu 4 ani! Nu vreau să comentez mai mult și nu mă mai uit înapoi. Pierd secunde prețioase. Bine că s-a terminat așa.

Da, dar totuși ai fost suspendată pentru EPO! Cât de greu este să ai această tinichea de coadă și cum crezi că vei fi percepută?
Nu am nicio tinichea de coadă, stau bine cu psihicul. În cursă nu te mai poți gândi la asta. Ești doar tu și culoarul. Voi vorbi pe pista de alergare. Îmi doresc foarte mult să obțin rezultate mai bune ca înainte și le spun tuturor să mă urmărească începând cu 5 aprilie 2016.


„Mă bucur foarte mult pentru decizia primită. Suspendarea de patru ani dispusă de Agenția Națională Antidoping a fost redusă de Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne la 2 ani și 9 luni. O mare parte din suspendare a fost deja executată întrucât sancțiunea a început să curgă din 5 august 2013”

Avocatul Paul Mincu pentru Mediafax


Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, declara în Gazeta Sporturilor, că la 28 de ani, ești terminată. Cum comentezi?
Ce înseamnă „ești terminată!?”

Asta a fost exprimarea.
Cred că e o exprimare nefericită a dânsului. Nu vreau să comentez mai departe.


„Simona Maxim are 28 de ani, s-a pregătit ani de zile pentru maraton și acum este terminată”

Ioan Dobrescu pe 29 august 2013 pentru Gazeta Sporturilor


Aș vrea să te întreb atunci pe ce te-ai bazat când ai făcut apelul la Lausanne?
Am avut mare încredere în Tribunalul Arbitraj al Sportului de la Lausanne și în avocatul meu, Paul Mincu, căruia îi mulțumesc din nou. M-a încurajat și mi-a spus de la începutul cazului că nu se poate finaliza cu patru ani de suspendare, dar că sunt șanse mici să ni se dea dreptate în țară.

De unde își mai pot găsi motivația să mai continue sportivii care își ispășesc o suspendare? Dă-mi exemplul tău! Prin ce metode sau cu ajutorul căror persoane treci peste?
Părinții mei sunt alături în fiecare zi și le mulțumesc. Singurii antrenori din Zalău care m-au încurajat cel mai mult și m-au ajutat să trec peste au fost Lorena Boberschi și Gheorghe Gușet. Vreau să îi mulțumesc și domnului Nelu Morar, patronul echipei de fotbal FC Zalău pentru ajutorul acordat. Avocatul meu mi-a dat o mare încredere. M-a cules plângând de pe holurile ANAD. Parcă Dumnezeu mi l-a dat în față exact în momentul cel mai greu. S-a luptat cu ei și se pare că datorită lui la ora asta am primit o decizie favorabilă.

Cu cine te vei antrena?
În continuare tot cu Augustin Barbu mă antrenez. Sper să mai aibă răbdare și putere să antreneze o maratonistă pentru că datorită programelor lui am ajuns la timpul de 2 ore și 37 de minute la maraton. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă. Am trecut peste toată problema, de azi respir mai ușor și antrenându-mă în fiecare zi voi ajunge până la anul în forma în care am fost în 2013. Poate mai bună.

În final aș vrea să te întreb ce ai învățat din toată această experiență nefericită? Ai fost suspendată pentru dopaj și scoasă din lotul olimpic când traversai o formă foarte bună, ai primit 4 ani pedeapsă de la ANAD, dar TAS ți-a redus-o și în curând vei concura din nou.
Am învățat că în viață plătești și pentru lucruri pe care nu le faci, că oamenii sunt foarte răi și atunci când ești la necaz te parasesc și tot atunci îți poți da seama de oamenii care îți vor binele! Încă o dată îi mulțumesc avocatului meu Paul Mincu.


2h19:52 e cel mai bun rezultat al sezonului la maraton – Mare Dibaba (Etiopia) 3 ianuarie 2015 – Xiamen

2h15:25 e recordul mondial la maraton – Paula Radcliffe (Marea Britanie) 14 aprilie 2003 – Londra

2h21:30 e recordul național la maraton – Constantina Diță 9 octombrie 2005 – Chicago

2h:37:07 e recordul personal al Simonei Maxim la maraton – 14 aprilie 2013 – Rotterdam


 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele