În ce zone va fi închis traficul din București pe 3 octombrie. Traseul Maratonului Internațional București a fost extins la 33 de kilometri

În ce zone va fi închis traficul din București pe 3 octombrie. Traseul Maratonului Internațional București a fost extins la 33 de kilometri
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Traseul celei de-a 8-a ediții a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon a fost extins la 33 de kilometri, renunțându-se la parcurgerea de două ori a celor 21 de kilometri ai cursei de semimaraton, așa cum s-a întâmplat până acum, au declarat, joi, organizatorii.

„Ne bucurăm că avem un traseu mai lung, a fost greu să-l obținem. Sperăm ca la a 10-a ediție a maratonului să avem un traseu complet de 42 de kilometri, extins spre zona de nord a Capitalei. Șoferii vor fi probabil puțin supărați pe noi că vor fi închiși atâția kilometri de străzi, dar măcar vom avea câteva ore fără miros de gaze de eșapament. La această ediție avem atleți de elită din Kenya și Etiopia și, având un parcurs mai lung, de 33 de kilometri, sperăm să obțină timpi mai buni”, a declarat, într-o conferință de presă, Valeria van Groningen, președintele Asociației Bucharest Running Club, organizatorul competiției.

Peste 10.000 de participanți din peste 55 de țări vor lua startul la cea de-a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, în zilele de sâmbătă, 3 octombrie și duminică, 4 octombrie, din Piața Constituției.

Traficul va fi închis în 3 octombrie, între orele 07.00 și 14.30, pe Bulevardul Unirii, între Piața Constituției și intersecția cu Regina Maria, pe ambele sensuri, iar la 4 octombrie, circulația auto va fi restricționată pe o lungime de 33 km, între orele 06.30 și 16.00.

Traseul curselor de maraton, semimaraton și maraton ștafetă este următorul: Bd. Libertății – Piața Francofoniei – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piața Arsenalului – dreapta, pe Str. Izvor – stânga, pe Str. B.P. Hașdeu – dreapta, pe Splaiul Independenței – dreapta, pe Bd. Libertății – stânga, pe Bd. Națiunile Unite – dreapta, pe Splaiul Independenței – Piața Unirii – dreapta, către Bd. Unirii – stânga, pe lângă Fântâna Mare – stânga, prin fața Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenței – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Bd. Dacia, pâna la intersectia cu Str. H. Coandă – intoarcere către Calea Victoriei – dreapta, către Piața Victoriei – la intersecția cu Str. Sevastopol, întoarcere pe Calea Victoriei – dreapta, pe Str. Știrbei Vodă – stânga, pe Str. Ion Câmpineanu – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Splaiul Independenței – Piața Operei – dreapta, pe Bd. Regina Elisabeta – la Cercul Militar Național, întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta – Piața Operei – Splaiul Independenței – Pod Eroilor – trecere pe celălalt sens al Splaiului Independenței – Pod Izvor – dreapta, pe Bd. Libertății – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piața Arsenalului – stânga, către Șos. Panduri – dreapta, pe Șos. Panduri – la intersecția cu Str. Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, întoarcere pe celălalt sens al Șos. Panduri – la intersecția cu Calea 13 Septembrie, continuare pe Bd. Tudor Vladimirescu – la intersecția cu Calea Rahovei, întoarcere pe celălalt sens al Bd. Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – Piața Francofoniei – dreapta pe Bd. Libertății – la Piața Regina Maria, întoarcere pe Bd. Libertății – Piața Constituției – dreapta, pe Bd. Unirii – Piața Unirii – Piața Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Burebista – la intersecția cu Str. Popa Stoica Fărcaș, întoarcere pe Bd. Burebista – Piața Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Decebal – Piața Muncii – Bd. Basarabia – la intersecția cu Bd. Chișinău, întoarcere pe Bd. Basarabia – dreapta, în parcul Arenei Naționale – tur exterior Arena Națională – la ieșirea din parc, dreapta, pe Bd. Basarabia – Piața Alba Iulia – Piața Unirii – dreapta, prin fața Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenței, până la Piața Operei – la Piața Operei, întoarcere pe celălalt sens al Splaiului Independenței – dreapta, pe Bd. Libertății – Sosire în Piața Constituției.

Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse precum și primilor 3 clasați din categoria scaunelor cu rotile, pe categorii de gen. Ocupanții primelor locuri de la cursele de maraton (42,195 km), semimaraton Volkswagen (21,197 km), maraton ștafetă Vodafone (4 x 10,548 km) vor primi premii în bani, iar alergătorii de la cursa populară Ciuc Radler (3,6 km) vor primi premii în produse.

Campionatul Național de Maraton al Federației Române de Atletism se desfășoară pentru a opta oară în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. Sportivii vor avea festivitate de premiere specială, iar rezultatele se înregistrează pentru calificările la competițiile internaționale.

Sâmbătă, 3 octombrie, va avea loc Cursa Copiilor UNIQA Asigurări, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5 și 12 ani, începînd cu ora 10.30. Înscrierile se fac online pâna pe 28 septembrie și în Piața Constituției, sâmbătă între 7.30 și 10.30, fiind 2.500 de locuri disponibile. Premiile oferite copiilor constau în trotinete, role, rachete de tenis, rucsacuri, mingi de baschet.

Tot sâmbătă va avea loc cea de-a treia ediție a Cursei Jogging în scutece SAMAS-Sănătate pentru Mame și Sugari, unde părinții copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani sunt invitați să alerge 850 m împingând căruciorul și copilul. Din considerente de siguranță, pentru a preveni accidentările, la această cursă nu se premiază viteza, cele 10 premii fiind oferite prin tragere la sorți.

Data limită pentru înscrierile online pentru adulți este luni, 21 septembrie, urmând ca vineri, 2 octombrie, între orele 13.00 și 20.00 și sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11.00 și 20.00, înscrierile să continue în cadrul Sport Expo, spațiul special amenajat din Piața Constituției. Locurile disponibile la competițiile din cadrul Raiffeisen Bank Bucharest Marathon: cursa maraton – 1.000; cursa semimaraton – 3.750; cursa maraton ștafetă – 2.900; cursa populară – 2.500.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen