Gemenele de la triatlon vor să ajungă campioane mondiale!

Gemenele de la triatlon vor să ajungă campioane mondiale!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atletismul este al doilea sport din România după fotbal, care începe să se trezească la viață după pandemia care a lovit întreaga lume.

După ce săptămâna trecută a avut loc primul concurs după aproape 4 luni de pauză, Cupa României Open Juniori, în acest weekend a venit rândul copiilor să concureze! Competiția a avut loc cu măsuri de siguranță și distanțare socială fără precedent, micuții fiind însoțiți la stadion de către un părinte.

Două sportive de la triatlon, gemene, născute la o distanță de 3 minute una față de cealaltă, vor să ajungă campioane mondiale. Fetele au 13 ani, fac atletism de doi și sunt fericite că după câteva luni bune de pauză participă în sfârșit la primul lor concurs.

„Am stat în casă în toată această perioadă, am început să ne antrenăm după 15 mai. Suntem foarte bucuroase că participăm la concurs. Ne dorim să ajungem campionane mondiale”, a declarat Bianca Chirea, atletă, 13 ani.

Înainte de atletism, micuțele au cochetat și cu dansurile și spun că sportul și cartea se împacă foarte bine. „Ne antrenăm de 6 ori pe săptămână, în fiecare zi, mai puțin duminica, iar școală avem până la 16.30, apoi mergem la antrenamente. Am făcut școală și online”, a spus și Beatrice Chirea, atletă, 13 ani.

Între informatică și atletism

Cea mai bună sportivă în proba de aruncare a ciocanului are 13 ani, vine de la Piatra Neamț, face atletism de nici un an și a reușit să intre în această vară la Colegiul de Informatică din orașul natal. „E un sport foarte frumos, momentan încerc să mă axez pe ciocan pentru că este o probă mai confortabilă. Ca și bila, se poate practica și în sală iarna. Școala o țin în paralel cu sportul, am terminat clasa a 8-a, am intrat la Colegiul de Informatică în Piatra Neamț”, a completat Adina Fârsal, atletă, 13 ani.

Florea: „Mă bucur că am dat drumul la treabă!”

Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, mărturisește că s-au făcut mari eforturi ca sportul pe care îl conduce să fie repus în funcțiune. „Era nevoie să începem treaba. Era necesar, toată lumea a făcut scrisori de intenție să ne aliniem și noi cumva la ceea ce se întâmplă într-o parte a Europei. Am făcut un lucru bun că am început să dăm drumul la competiții. Atletismul este un sport de socializare, un sport care adună oameni, antrenori, sportivi și părinți din toată țara. Degeaba ne antrenăm foarte mult dacă nu avem o competiție unde să arătăm ceea ce am făcut” , a anunțat și Florin Florea, președinte Federația Română de Atletism.

Trei concursuri în trei săptămâni

După juniori și copii, în weekend-ul viitor va avea loc și primul concurs de seniori de după pauza provocată de Pandemia de Coronavirus.

La competiția copiilor au luat startul 300 de sportivi, iar micuții au participat la următoarele probe: 80m, 200m, 300m, 60m garduri, 200m garduri, înălțime, prăjină, lungime, greutate, disc, suliță, ciocan și triatlon. „Probele de semifond nu se desfășoară până la finalul lui octombrie, avem probe în proporție de 75%. Așteptăm un răspuns de la Ministerul Tineretului și Sportului legat de o eventuală relaxare, de aducerea a probelor de semifond în competiție, dar așa cum vedeți în momentul acesta nu se pune problema de relaxare, o mai amânăm puțin, tatonăm orice moment”, a mai declarat Florin Florea.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele