Gala „FRA la 100 de ani”, celebrată alături de invitați internaționali

Redactor:
Andru Nenciu
Gala „FRA la 100 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Atletism a sărbătorit 100 de ani de activitate. Ceremonia s-a desfășurat sub forma unei Gale de premiere și a avut loc la Centrul Olimpic Sydney 2000, din comuna Izvorani. La eveniment au luat parte peste 400 de personalități, autorități și sportivi, printre care și reprezentanți ai federațiilor atletice din Europa, sosiți la București cu ocazia ședinței de lucru a Consiliului Executiv al Asociației Europene de Atletism.

CE ZICE SORIN MATEI
La Gala Federației Române de Atletism a fost omagiată activitatea campionilor olimpici care au reprezentat România în cei 100 de ani. Mai mult, interesant este faptul că IAAF împlinește aceeași vârstă tot anul acesta. „Luând în calcul contribuția românească pe mapamond, aș zice că nu întâmplător 1912 este și anul în care s-a constituit și Federația Internațională (IAAF)”, a declarat Sorin Matei, președinte al Federației Române de Atletism. „Am avut, de la începuturi, aceeași viziune, dar și > organizatorice, să participăm la un start corect, excelent, în ceea ce avea să se dezvolte pe parcursul acestei curse inedite. Una fără finiș, dar cu timpi și ierarhii intermediare, România având un aport important prin sportivi, antrenori, arbitri, conducători, cercetători, statisticieni, cadrele medicale, reprezentanți media etc.”, a completat acesta.

Pe lângă Sorin Matei, pe scena Galei „FRA la 100 de ani” au mai urcat și o parte dintre reprezentanții federațiilor atletice din Europa, care au oferit, în numele FRA, premiile olimpicilor. Ceremonia a fost însoțită de trei scurt metraje realizate de către Televiziunea Română, care au povestit perfomanțele pe care Federația Română de Atletism le-a înregistrat prin atleții ei.

SIMPLY THE BEST

De la eveniment nu au lipsit elementele festive. Paula Seling a interpretat pentru campionii premiați melodia „Simply the Best” a Tinei Turner, în timp ce un cuplu de dansatori a dansat pe o coregrafie modernă, creată special pentru acest moment. Spectacolul muzical a fost completat de fanfara „Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române”.

În plus, pentru a marca cei 100 de ani de activitate a FRA, au fost emise cu sprijinul Romfilateliei Române o serie de timbre de colecție, expuse pe un panou în cadrul expoziției de fotografii din incinta sălii de ceremonie. Expoziția a suprins, în imagini, momente importante din activitatea FRA și a olimpicilor: Iolanda Balaș, Lia Manoliu, Mihaela Peneș, Viorica Viscopoleanu, Anișoara Cușmir, Maricica Puică, Paula Ivan, Doina Melinte, Gabriela Szabo, Constantina Diță.

Momentul aniversar al Federației a fost precedat de Ziua Porților Deschise. Evenimentul a avut loc în aceeași zi, pe 2 noiembrie, începând cu ora 11:00, și a fost marcat de lansarea cărții „Istoria Atletismului Românesc”, care cuprinde un inventar al tuturor performanțelor obținute de sportivii români în perioada 1912 – 2012.

SZABO A ADUS CONSILIUL ASOCIAȚIEI EUROPENE

Prezent la Gală și Ziua Porților Deschise a fost și Sergey Bubka, multiplu campion olimpic și recordman mondial, actualul vicepreședinte al Federației Internaționale de Atletism (IAAF) și președinte al Comitetului Olimpic din Ucraina.

Pe lângă acesta, au mai fost prezenți:

· Hansjörg Wirz, președintele Asociației Europene de Atletism (EAA);

· Dobromir Karamarinov, președintele Asociației Balcanice a Federațiilor de Atletism (ABAF);

· Bruno Gozellino, președintele World Mountain Running Association;

· Erki Nool, campion olimpic la decatlon;

Aceștia au stat în București până pe 4 noiembrie, când s a încheiat ședința de lucru a Consiliului Executiv al Asociației Europene de Atletism. Este pentru prima oară când consiliul se reunește în România, iar alegerea țării noastre pentru această convocare s-a datorat eforturilor Gabrielei Szabo, vicepreședinte FRA și reprezentanta României în Consiliu.

Partenerii care au făcut posibilă sărbătorirea a 100 de ani de istorie a Federației Române de Atletism sunt: Actavis, Mars România, Ursus, Jidvei, Loteria Română, Raiffeisen Bank, Coca-Cola HBC România, Urbanito, Casa Antonie, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Fundația Prais și Televiziunea Română.

Evenimentul a fost organizat de agenția de comunicare pastel împreună cu Federația Română de Atletism.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele