Gabi Szabo, membru în Asociația Europeană de Atletism, invitată de onoare în Slovenia

Gabi Szabo, membru în Asociația Europeană de Atletism, invitată de onoare în Slovenia

Fosta mare atletă Gabriela Szabo, care candidează la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a declarat miercuri pentru AGERPRES că a fost în Slovenia și a inspectat traseul pe care se va desfășura, la Kamnik, ediția din 2017 a Campionatului European de alergare montană.

”Am fost delegată din partea Asociației Europene de Atletism să vizităm orașul Kamnik, din Slovenia, acolo unde urmează să se desfășoare întrecerile Campionatului European de alergare montană, anul viitor. Au fost două zile pline de vizite, precum și de discuții cu comitetul de organizare, cu primarul orașului, cu președintele Federației de Atletism din Slovenia și cu voluntarii”, a menționat Gabriela Szabo.

În continuare, ea a arătat: ”Traseul este frumos, am văzut locurile de cazare. Concluzia a fost că gazdele sunt foarte bine pregătite pentru a primi oaspeții la această întrecere continentală”.

Gabriela Szabo este unul dintre cei 13 membri ai Consiliului Asociației Europene de Atletism.

Foștii campioni olimpici Gabriela Szabo (atletism) și Mihai Covaliu (sabie) sunt cei doi candidați la funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, la alegerile programate pe 15 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri