FOTO | Cristina Neagu și colegele de la CSM București au deschis anul școlar. Inițiativă de suflet a clubului condus de Gabi Szabo

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportivii de la CSM București au deschis anul școlar.  „Tigrii” au vizitat 14 unități de învățământ din Capitală și au împărțit copiilor calendare cu însemnele Clubului Sportiv Municipal București și programul competițiilor din perioada următoare.

Anul școlar a început și la CSM București. Și nu doar pentru micuții de la Centrul de Copii și Juniori, ci și pentru seniori. Fie că a fost vorba de handbaliste și handbaliști, rugbyști, atleți, dansatori, voleibaliste și voleibaliști, toți au fost prezenți la „careu” și au ascultat primul clopoțel.

„Tigrii” au împărțit calendare cu însemnele clubului celor peste 8400 de elevi de la 14 școli din toate sectoarele Capitalei și i-au invitat pe micuți să vină să facă sport, gratuit, la una dintre cele 14 discipline ale Clubului Sportiv Municipal București. Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, și colegele ei, Aneta Udriștioiu și Elizabeth Omoregie, împreună cu secundul echipei, Adrian Vasile, au participat la deschiderea anului școlar la Școala 195 „Hamburg”.  Neagu a fost asaltată de copii și părinți pentru autografe, iar Adrian Vasile le-a ținut un discurs celor prezenți în curtea școlii.

„Am trecut peste emoții, am văzut o grămadă de copii oarecum temători, cu multe emoții și mi le-au transmis și mie. La fel eram și eu în copilărie, nu știam cum să reacționez. Ne bucurăm mult că am luat parte la deschiderea anului școlar, sunt fericită că cei mici au veni alături de noi și am făcut poze împreună. Sper ca elevii să aibă note mari la învățătură, dar și să facă mișcare, pentru că sportul înseamnă sănătate.” – Aneta Udriștioiu, handbalistă CSM București.

„M-am bucurat să văd mulți copii, sperăm să vină să ne susțină și ei la meciuri. Îmi doresc să le inspir pe micuțe, să facă sport și să-și urmeze visul, așa cum am făcut și eu”- Adelina Budăi Ungureanu, voleibalistă CSM București.

„Suntem fericiți să fim printre elevi, în acest mediu te simți din nou copil și simți bucuria de a fi fără griji. Le-am urat succes școlarilor în noul an, școala ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea. Toți sportivii ar trebui să promoveze sportul, ar trebui să-i încurajeze pe cei mici, pentru că avem nevoie de sport de masă” – Adina Salaoru, voleibalistă CSM București.

CSM București rămâne în strânsă legătură cu școlile bucureștene, pentru că, din luna octombrie, va relua campania „Sportul ne unește”, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. În prima parte a proiectului, sportivii de la CSM au fost la 11 școli din Capitală și au făcut sport alături de elevii din clasele 1- 4.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele