Fosta mare atletă, Violeta Beclea-Szekely, și-a amintit, în prag de Centenar, cum a ajuns să fie legitimată la clubul din Giulești: „Mi-au pus cheile în mână” | SPECIAL

Daniel Nazare
Fosta mare atletă, Violeta Beclea-Szekely, și-a amintit, în prag de Centenar, cum a ajuns să fie legitimată la clubul din Giulești: „Mi-au pus cheile în mână" | SPECIAL
Violeta Beclea Szekely

Peste câteva zile, poate cel mai popular club din România, cu suporteri în toată țara, e vorba de clubul Rapid, va aniversa o sută de ani de la înființare.

Fosta mare atletă, Violeta Beclea-Szekely, și-a amintit cum a ajuns să fie legitimată la clubul din Giulești chiar în prag de Centenar: „Mi-au pus cheile în mână” | SPECIAL

Motiv pentru care s-a creat o emulație fantastică legată de acest moment. De-a lungul timpului la Rapid au evolut nume uriașe nu doar în fotbal dar și în extrafotbal, celelalte discipline sportive.

Printre acestea se numără și marea atletă Violeta Beclea-Szekely, vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney. Pentru că am amintit de istoria clubului Rapid, am rugat-o pe Violeta Beclea să aleagă un moment special legat de perioada în care a fost legitimată la clubul din Giulești.

„M-am gândit să povestesc momentul venirii mele la Rapid. Era în 1989. Abia absolvisem facultatea, Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Îmi luasem diploma de inginer.

Aveam oferte de la Steaua, Dinamo, Rapid și Craiova. Am ales Rapidul pentru că oamenii din conducerea clubului au demonstrat cu adevărat că știu ce vor atunci când fac o ofertă pentru un sportiv.

Cei de la Steaua sau Dinamo mi-au spus că pe moment îmi pot oferi cazare doar la cămin dar, în timp, voi primi și o locuință.

Domnul Mihai Zaharia, președintele CS Rapid, care avea sa-mi devină și naș de cununie, a venit cu cheile unui apartament cu două camere, aflat într-o zonă centrală din București. Am semnat imediat pentru Rapid”, a declarat Violeta Beclea pentru Prosport.

Rapidul reprezintă pentru ea o a doua familie

Fosta mare campioană și-a continuat povestea emoționantă legată de clubul Rapid.

„După ce am ajuns la Rapid am înțeles cât de mare și de iubit este acest club.

Pentru mine Rapidul înseamnă acum a doua mea casă. Acolo m-am desăvârșit ca sportiv. Da, iubesc Rapidul și mă mândresc că sunt rapidistă”, a mai spus Violeta Beclea.

Maricica Puică este și ea parte din istoria atletismului rapidist. Puțini sunt cei care știu că și Maricica Puică, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 1984, supranumită și „Minunea Blondă” a atletismului românesc, a fost legitimată la Rapid.

S-a ocupat de pregătirea sportivă, în calitate de antrenoare, a Violetei Beclea-Szekely.

Vor veni pentru prima dată pe noul stadion din Giulești

Violeta Beclea-Szekely și Maricica Puică nu au fost niciodată pe noul stadion din Giulești.

„Am văzut la televizor că arată ca o adevărată bijuterie. Voi fi foarte emoționată să revin acolo după atâta timp.

Abia aștept să fiu prezentă la evenimentul organizat cu prilejul Centenarului”, a adăugat Beclea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania