Constantina Diță, la zece ani de la medalia de aur din Beijing: „M-a bătut gândul să revin”. Campioana olimpică spune ce nu funcționează în atletismul românesc și de ce au dezamăgit-o alegerile la președinția FRA

Redactor:
Anda Deliu
Constantina Diță, la zece ani de la medalia de aur din Beijing:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Singura româncă medialiată cu aur olimpic la maraton, Constantina Diță (48 de ani), a fost prezentă, luni, la Timișoara, pentru a promova evenimentul Liberty Marathon, competiție care va avea prima ediție pe 2 iunie și care e organizată de Universitatea de Vest.
  • Timpul pare că nu a trecut deloc peste campioana de la Beijing din 2008, aceasta spunând că ar putea alerga și acum un maraton, fără însă a visa la o medalie.
  • Diță nu s-a ferit să vorbească și despre carențele atletismului românesc și a spus că alegerile pentru șefia FRA i-au lăsat un gust amar.

Atleta de 48 de ani este stabilită în statul Colorado din Statele Unite ale Americii și este încă destul de activă. Constantin Diță mai aleargă la diverse competiții, chiar dacă nu pe distanța de maraton. Și la evenimentul de la Timișoara, medaliata cu aur olimpic va fugi alături de participanți.

Constantina Diță a mărturisit că ar putea fugi și la Jocurile Olimpice de la Tokio, doar că nu ar mai avea șanse să se apropie de podium. „Nu m-am decis încă dacă voi alergea la cursa populară sau la cros. În SUA mai alerg la evenimente pentru cauze. Sigur mi-aș face baremul pentru Olimpiadă, dar contează altceva. La un moment dat, văzând cum alerg la antrenamente, m-a bătut gândul să revin. Aș fi cea mai bătrână atletă, deoarece aș avea 50 de ani și jumătate și aș intra din nou în Cartea Recordurilor. Dar să vin în față, nici nu se pune problema”, a mărturisit Constantina Diță.

Pledoaria pentru eliminarea competițiilor cu miză la copii sub 13 ani

Maratonista a făcut o comparație cu activitatea sportivă la copii din SUA și România și a punctat că peste Ocean, până la 13 ani, nu există campionate naționale și cei mici practică mai multe sporturi, de plăcere, pentru că trecerea spre performanță să se facă după debutul adolescenței.

„La noi se face o greșeală. Se forțează foarte mult ca cei mici să facă sport de la o vârstă foarte fragedă. În SUA, nu sunt campionate naționale de copii. La noi, când ajung la juniori, nu mai sunt buni de alergat. Mentalitatea în SUA este ca până la 13 ani să se facă mai multe sporturi, iar, apoi, copilul va alege ce-i place”, a explicat Constantina Diță, care s-a apucat de atletism la 18 ani.

„Noi ne mulțumim doar cu medaliile la Balcaniadă”

Sportiva născută în județul Gorj a spus că și atleții români muncesc, dar nu o fac cu suficientă ambiție, și că există o autosuficiență în sensul că cei implicați se mulțumesc doar cu medaliile de la Campionatele Balcanice. „Eu, tot timpul în încurajez pe atleții noștri să muncească mai mult. Nu e vorba ca nu muncesc, dar nu destul pentru medalii. Noi ne mulțumim cu medaliile la Balcaniadă, dar România a fost mereu prima la Balcaniadă”, a punctat Diță.

Dezamăgită de alegerile pentru conducerea FRA

Diță, care a concurat și la fotoliul de președinte a Federației Române de Atletisc, spune că a fost extrem de dezamăgită de reacțiile celor din jur, dar și de modul de lucru de la nivel înalt din această disciplină sportivă.

„Am acceptat funcția de director în FRA, dar am renunțat văzând cum merg lucrurile. Lucrurile se schimbau de pe o zi pe alta. Am fost dezamăgită de oamenii noștri din țară. Îmi spuneau în față că sunt cea mai potrivită să conduc federația. Mai bine să nu fi fals, fii corect. Aceștia ar fi fost oameni cu care aș fi lucrat dacă aș fi câștigat alegerile”, a mai mărturist Constantina Diță.

Libery Marathon este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara în data de 2 iunie. Pe lângă proba de maraton, se va alerga și semimaraton, cros de 8,4 km și o cursă populară de 4,2 km.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…