Patru zile au mai rămas până la alegerile de la FR de Atletism. Printre cei care candidează se numără Florin Florea, Constantina Diță și Mădălin Badea.
Acesta din urmă a ocupat funcția de șef al departamentului de atletism la Clubul Sportiv Municipal (CSM) București și, în mai 2021, a fost ales membru în Consiliul Federal al Federației Române de Atletism.
În cadrul CSM București, Mădălin Badea a contribuit la dezvoltarea și promovarea sportivilor de performanță. Sub conducerea sa, clubul a fost desemnat cel mai bun club de atletism din țară în 2018.
Mădălin Badea a acordat un amplu interviu pentru ProSport, iar una dintre întrebări a vizat o posibilă colaborare cu Constantina Diță, ultima campioană olimpică din atletismul românesc.
„În primul rând eu respect foarte mult, apreciez și este o onoare pentru noi să recunoaștem, să respectăm, să apreciem campionii olimpici, medaliații olimpici, campioni mondiali europeni, orice sportiv sau toți sportivii din România care au scris istoria pentru atletismul românesc și pentru sportul românesc.
Bineînțeles că este nevoie ca Federația Română de Atletism să aibă reprezentare în forurile internaționale, ceea ce în momentul de față nu există.
Și atunci este foarte important să ne gândim cu cine putem intra și ajunge, cum putem atinge și cu cine putem intra în forurile internaționale. Avem nevoie de oameni dintr-o anumită zonă cu un palmares foarte bogat în spate.
În primul rând consider că sunt pregătit pentru o victorie, nu pentru eșec.
Toate activitățile mele de până acum și ca membru în Consiliul Federal, dar și activitățile din punct de vedere al competițiilor, proiectelor pe care le-am dezvoltat, mă duc în această direcție și sunt pregătit pentru o astfel de funcție
Pentru că am în spatele meu o echipă foarte bine pregătită, pe fiecare departament, oamenii profesioniști și atunci clar că sunt încrezători și iau în calcul doar victoria.
Este Campionatul European pe echipe la sfârșitul lunii iunie și atunci trebuie să facem toți pașii necesari pentru a le asigura sportivilor un cantonament, înainte de această competiție, pentru că vom deplasa sportivi pe fiecare probă acolo, iar obiectivul trebuie să fie unul destul de mare și a rămâne în Liga pentru campionatul european pe echipă.
Este foarte important să știm care sunt măsurile pentru ei, apoi imediat să ne gândim cum putem ajuta sportivii și alți sportivi care astăzi nu sunt încă în ranking, dar și campionatul european Under-20, campionatul european Under-23 sunt proiecte foarte, foarte importante și prioritare. Bineînțeles avem și campionatul balcanic de juniori U-20 pe care îl vom organiza la Craiova și trebuie imediat să ne apucăm de treabă și acolo.
Eu nu pot să comentez dacă sunt prea multe funcții de vicepreședinte sau prea mulți oameni în Biroul federal, este statutul, trebuie respectat statutul Federației Române de Atletism, așa a fost conceput cu mulți ani.
Nu m-am gândit la o schimbare, nu cred că niște modificări pot să ajute Federația Română de Atletism, este foarte important să înțelegem cu toții care este rolul în Federație și să venim cu proiecte fiecare dintre noi și atunci cu siguranță putem să ajutăm atletismul mult mai mult și să o facem la un alt nivel.
Eu am 38 de ani, dar media de vârstă a echipei mele este în jur de 40-42 de ani”, a declarat pentru ProSport Mădălin Badea.
În 2017 alegerile au fost câștigate de Florin Florea, iar acum patru ani s-a impus Anișoara Cușmir Stanciu.
Federația Română de Atletism este singura autoritate a atletismului recunoscută de organismele internaționale și autorizată conform legii să organizeze activitatea atletică din România. A fost înființată în 1912. Federația Română de Atletism este afiliată la Asociația Europeană de Atletism și la Asociația Internațională de Atletism.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER