Ce ghinion, Angelina!**

Redactor:
Andru Nenciu
Ce ghinion, Angelina!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

 „Tiffany Williams câștigă la 400 metri garduri, dar s-o aplaudăm pe românca Angela Moroșanu, care a făcut o cursă extraordinară”, sună invitația announcerului Super Grand Prixului de la Lausanne, miting care adună an de an toată crema atletismului, vrăjită de prime de start uriașe și de premii seducătoare .

Așa a fost și luni seara. O ploaie cu bulbuci nu-i împiedică pe Asafa Powell și pe Usain Bolt să se impună în probele de viteză 100 m (10,07), respectiv 200 m(19,59), dar punctul culminant al reuniunii avea să vină la 400 m garduri feminin.

Lista de start geme de vedete: pe culoarul al doilea e americanca Tiffany Williams, pe linia a cincea pornește campioana olimpică Melaine Walker (Jam), iar șapte e block-startul Angelei Moroșanu. Ieșeanca țâșnește în trombă, trece prima de obstacolul de debut, mărește ritmul, are doi pași în fața celor două contracandidate la jackpotul de 8.000 de euro și păstrează avansul și după 200 m, în uralele celor 10.000 de spectatori care compun o acustică impresionantă. „Angelina” intră pe turnantă tot prima, plutește nonșalant și peste gardul cu nr.9, în timp ce Williams vine tare din urmă. 

Ultimul obstacol îi pune însă „piedică” sprinterei tricolore și Angela se prăvălește pe tartan acompaniată de un vuiet stupefiat al tribunei.  „Am călcat pe stinghie, m-am dezechilibrat și am alunecat când am pus piciorul jos din cauză că era suprafațaera umedă. Aș fi câștigat sau aș fi venit pe doi, oricum m-aș fi bătut la piept cu americanca. Data viitoare când le prind, le mănânc!”, a descris Angela pentru ProSport.

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele