Bronz dat cu spray

Redactor:
Andru Nenciu
Bronz dat cu spray
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cel mai tare concurs de triplusalt mondial din ultimii șase
ani, Marian Oprea a cucerit aseară bronzul în ultima zi a CE indoor
de la Paris. Francezul Teddy Tamgho a luat aurul (17,92 m),
doborându-și cu un centimetru propriul record mondial, iar
campionul European de la Torino, Fabrizio Donato, a confiscat
argintul cu 17,73 m.

„E cel mai bine că am fost plasat primul, îmi
convine!”
, zice Marian în seara dinaintea concursului.
„Va fi distractiv!”, îl completează și Doina
Anton. Și vine ziua cea mare! Olsson e o umbră palidă a celui de
acum cinci ani, Idowu îi dă bebelușului acasă lapte cu biberonul,
iar Evora a ieșit din peisaj.

Spray
analgezic în meniul „Struțului”

În rucsac, Marian are un spray de încălzire de la preparatorul
fizic Constantin Dănicel. În spate, toți pumnii strânși ai
atletismului românesc! În minte, doar podiumul! În picioare își
pune toată puterea, ambiția, nebunia și experiența adunate în timp.
E, așadar, timpul să pornească baletul aerian. Același! Capul la
cutie, pași mari și accelerare pe final! Oprea lasă liber 15 cm de
prag și se catapultează perfect. Nu se exteriorizează, dar
conștientizează distanța! 17,62 m sclipește pe tabela electronică,
a patra săritură într-un top al carierei și a doua all-time indoor!
Record personal al sezonului? Da, dar nici nu mai contează! Mintea
ne fuge deja la aur. Lui nu, pentru că triplusaltul durează mereu
parcă un veac. E un concurs halucinant! O nebunie!

În înaltul arenei zboară porumbei rătăciți, pe culoarul de sărituri
– artiști de circ. Unul dintre ei, Teddy Tamgho, își încarcă deja
pistolul. Dușmanul i-a intrat în casă! El pare a fi șeful în Paris
Bercy, dar prima țintă a sa, 17,46 m, îl face pe „Struț” să se
umfle-n pene, nicidecum să șchipăteze. Problemele vin însă de la
cine nu te aștepți. Și de la italianul Donato, omul care o fi citit
„Astă seară se improvizează”! – aterizare la 17,70
m -, care trece primul! Și de la propriul spate. Oprea își scoate
combinezonul, își împrăștie spray-ul analgezic și se masează
discret. „Mă doare!”, silabisește către Doina
Anton.

Timpul se scurge rapid, piteșteanul atinge doar un 17,43 m –
altădată platină, nu aur -, dar pe interval apare din nou Teddy.
Bentița gen LeBron James îi stă ca pe gard, dar reușește un
incredibil 17,92 m – nou record mondial de sală.

Șase:
totul sau nimic

Arena erupe, omul își îmbrățișează mentorul – Ivan Pedroso, fostul
campion mondial la lungime -, dar nu-i nimic pierdut. Până când
Marian depășește a treia încercare. Și a patra! Doina Anton își
pune capul în palme, Sorin Matei sudează afară țigară după țigară,
iar Ion Buliga își notează ceva de zor. Ceva scârțâie. Marian
anunță arbitrii că renunță la a cincea încercare. „E doar
vechea lui strategie, nu-i panică”
, ne spunem. Unii cred
că s-a accidentat grav și renunță. Nu! Își pune toată concentrarea
în ultima încercare pentru a nu-și irosi energia. Se așază în
block-startul sprinterilor, face o tură de 60 m în plimbare, Tamgho
își egalează recordul mondial și urmează încercarea de totul sau
nimic. Pe o melodie „Brace yourself” care parcă
aduce apocalipsa! Oprea țâșnește ca un Boeing, dar doar trece prin
groapă. Un concurs în care s-a redescoperit, s-a autodepășit, dar
n-a fost suficient. Șeriful e Tamgho. Pentru moment.

CLASAMENT FINAL
TRIPLUSALT

1. TAMGHO 17,92 m (RM)
2. DONATO 17,73 m (RN)
3. OPREA 17,62 (SB)

Putea sa iasă și mai bine, dar sunt mulțumit cu bronzul
obținut

Marian Oprea, medaliat cu bronz la Europene

17,81
metri
e recordul personal al lui Marian în aer
liber

Doar în 2006 a mai avut Oprea o săritură mai bună în sală față
de cea de ieri – 17,74 m la București

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…