Atleții ruși nu vor merge la JO de la Rio, după ce IAAF a menținut suspendarea lor. Isinbaeva a luat foc: „E o încălcare a drepturilor omului”

Atleții ruși nu vor merge la JO de la Rio, după ce IAAF a menținut suspendarea lor. Isinbaeva a luat foc: "E o încălcare a drepturilor omului"

Federația internațională de atletism (IAAF) a menținut suspendarea Federației ruse de atletism (ARAF), ceea ce i-ar putea costa pe atleții ruși participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, a anunțat vineri pentru agenția de presă TASS secretarul general al ARAF, Mihail Butov, conform Agerpres.

”Pot să confirm, suspendarea este menținută”, a declarat el, refuzând alte comentarii, în timp ce Consiliul IAAF s-a reunit la Viena pentru a decide ridicarea sau nu a interdicției de participare a atleților ruși, acuzați că au beneficiat de un sistem de dopaj organizat, la competițiile internaționale. Atleții ruși nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio după menținerea, vineri, a suspendării Federației ruse de atletism (ARAF) de către Federația internațională de atletism (IAAF), a anunțat Ministerul rus al Sporturilor, conform Agerpres.

”Rezultatul votului membrilor consiliului IAAF a creat o situație fără precedent: atleții ruși nu vor putea să participe la cea de-a XXXI-a ediție a Jocurilor Olimpice 2016 de la Rio”, a indicat ministerul într-un comunicat, declarându-se ”foarte dezamăgit” de această decizie a IAAF. Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a asigurat vineri că Rusia ”va reacționa” la această decizie, ”așteptată”, din partea Federației internaționale de atletism de a menține suspendarea atleților ruși.

În același timp, campioana olimpică la săritura cu prăjina, Elena Isinbaeva, a anunțat că se va adresa justiției”Este o încălcare a drepturilor omului. Nu pot să tac, voi lua măsuri. Mă voi adresa unei curți a drepturilor omului”, a afirmat Isinbaeva, fără să precizeze cărui tribunal se va adresa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]