A plouat cu nervi în Torino

A plouat cu nervi în Torino
  • Publicat:
  • Actualizat:

Torino i-a întâmpinat azi pe componenții lotului tricolor cu o atmosferă bacoviană. O zi de primăvară ploioasă, cu doar 3 grade Celsius, un decor cenușiu conferit atât  de arhitectura specifică locului, cât și de arborii ce parcă stau să cadă, oameni zgribuliți fugind după autobuze și chiar sportivi obosiți așteptând mijloacele de transport în comun.
A fost chiar cazul atleților tricolori, care după o escală în Romă au aterizat în orașul piemontez în jurul prânzului, cazându-se la luxosul hotel Jolie, din inima urbei peninsulare. După o masă luată pe fugă, cei 15 tricolori și staff -ul tehnic au fost nevoiți să se îndrepte spre arena unde de vineri va începe concursul pentru a-și procura acreditările. Au avut mai întâi surpriza ca o doamnă trecută bine de prima tinerețe, o italiancă ce joacă rolul voluntarului bun la toate, să-i conducă spre o stație de autobuz situată la vreo 10 minute de mers pe jos „pentru că autocarul nu-i putea prelua pe atleți din fața hotelului”, după cum  a sunat explicația senioritei.

Sala a găzduit concursul de patinj viteză de la JO
Ajunși la „Ovalul” care va găzdui competiția, o adevărată hală în formă de Ozn, cu pistă mondo albastră și tribune cochete, Vieru, Moroșanu și colegii lor au efetuat câteva exerciții de acomodare, o dezmorțire pentru zilele apăsătoare ce-i așteaptă. „În România niciodată nu vom avea o asemenea sală”, spunea unul dintre oficiali despre complexul care a găzduit competiția de patinaj viteză de la JO 2006.

Organizatorii, lenți ca melcul
Odată antrenamentul încheiat, atleții s-au deplasat într-o altă zonă a „Ovalului”, acolo unde bătrâni care rup câteva expresii clasice în engleză își prind mâinile la computerele sofisticate. N-au noroc nici așa-zișii voluntari și nici sportivii tricolori, tot sistemul IT căzând în momentul în care românii se pregăteau să-și facă acreditările. Și când totul a fost  rezolvat, sportivii conduși de tridentul Buliga – Gyongyossy – Ursanu n-au mai avut cum să se întoarcă spre hotel. De ce? Simplu, pentru că autocarele erau programate doar din patru în patru ore.

S-au întins la glume și s-au uitat la Eurosport
Lipsa de reacție a organizatorilor prinși pe picior gresit i-a determinat pe cei 15 atleți să-și construiască un fotoliu confortabil din câteva scaune țepene, potolindu-și starea de iritare prin vizionarea unui concurs pe Eurosport, la o plasmă amplasată ad-hoc în holul arenei . „Zici că așteptăm rata la țară” și „Aoleu, nu mai pot de picioare” erau murmurele care se auzeau cel mai des în grupul tricolorilor echipați în albastru. Timpul a trecut însă rapid, mai cu o glumă, mai cu câteva mișcări de streching și seara i-a prins în camerele de hotel reușind, în sfârșit, să-și desfacă bagajele pe ritmul sacadat al picăturilor de ploaie. Atleții au nebănuita ambiție de a urca steagul României cât mai sus în orașul în care numele țării noastre provoacă mai multe priviri sperioase.

Corespondență din Torino de la Andru NENCIU
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…