Atenție! Cai pe hipodrom!

Redactor:
Marian Dima
Atenție! Cai pe hipodrom!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După trei ani de pauză, Hipodromul din Ploiești a găzduit ieri
primele curse de trap. Singura bază hipică de trap din țară lasă
astfel în urmă o perioadă zbuciumată, care cuprinde o privatizare
eșuată, curse întrerupte din octombrie 2007 și procese peste
procese.

Ieri, Hipodromul a pășit într-o nouă eră, chiar dacă a fost vorba
despre curse mai degrabă amicale, competiția fiind „lovită” de
decizia inexplicabilă a Regiei Naționale a Pădurilor, care a retras
din concurs caii înscriși. O hotărâre care a avut ca urmări șase
curse fără „sare și piper”, în care grajdurile ROOL, ale fostului
președinte al Astrei, Marian Manea, au avut o opoziție slabă din
partea celorlalți câțiva proprietari rămași.
Cel mai important premiu din reuniunea de ieri, Premiul de
„Deschidere”, a fost câștigat de cel mai valoros armăsar al
momentului, „Hiero”. Acesta a fost condus, din sulky, de Viorel
Gheorghe, alias „Ulise”, care imediat după cursă a plecat în
„Regie” pentru a fi alături de Astra, el fiind unul dintre liderii
galeriei „dracilor”! Fondul total de premiere asigurat de către
autoritățile locale ploieștene, care au organizat cursele, a fost
de 900 RON. Puțin, față de investiția de 10 milioane de euro
așteptată la anul, acest obiectiv aflându-se pe lista de
priorități, la nivel declarativ, al autorităților locale.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele