Argintul ceruit!** Povestea medaliatei cu șlefuitor de campioni în vestiar

Redactor:
Marius Hutu
Argintul ceruit!** Povestea medaliatei cu șlefuitor de campioni în vestiar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Biatlonista Dorottya Buzas (17 ani) a obținut ieri, la Cheile Grădiștei, a treia medalie a delegației României la FOTE. Sportiva din Miercurea Ciuc a intrat în posesia argintului în proba de sprint – 6 km

Secretul performanței: tragere perfectă și schiurile ceruite de un german care a lucrat în trecut și pentru trei campioni mondiali
Dorottya a terminat la 22 de secunde de poloneza Kinga Mitoraj, sportivă antrenată de fostul campion mondial Thomas Sikora
Cât contează un ceruitor (n.r. omul care alege ceara pentru schiuri, astfel încât să alunce mai ușor) în biatlonul de azi? „50%!”, spune fără nicio reținere Eva Tofalvi, sportiva care a câștigat o etapă de Cupă Mondială la sfârșitul anului 2008. Tot ea continuă: „Degeaba tragi bine în poligon dacă nu te ajută și alergarea pe schiuri”. Simon Marton, antrenorul coordonatorul loturilor naționale, a decis să-l transfere pe „Service man-ul” Evei din Cupa Mondială la Festivalul Olimpic. Știa că în biatlonul de azi niciun rezultat nu mai este întâmplător, astfel că elevii lui aveau nevoie de un staff complet.

„Achiziția”, Rene Koch Altenburger (Germania), avea deja în CV un palmares impresionat”. În trecut a făcut parte din echipa lui Franck Luck, Sven Fischer și Uschi Disl, toți trei germani fiind câștigători de Cupă Mondială și titluri olimpice. Motiv pentru care a și ajuns să fie plătit cu câte 3.000 de euro pe lună.

Fără schiuri ceruite, Buzaș ar fi fost pe locurile 4-5

Cu o echipă puternică în spate, eroina de ieri a delegației României a intrat în bătălia pentru medalii în proba de sprint. Dorottya Buzas era mai degrabă o specialistă a probei lungi, în care tragerea are o mai mare însemnătate. Schiul fond nu reprezintă punctul ei forte. Ieri, însă, lucrurile au stat altfel. „Dodo”, așa cum a fost încurajată de apropiați de pe margine, a tras perfect în poligon, 10 din 10 ținte doborâte, iar pe schiuri a alergat mai bine ca niciodată. „Cred că a fost cea mai bună fugă a mea”, a spus Dorottya, în momentul în care s-a uitat la timp – 19.34.

„Schiurile mi-au alunecat perfect. Cred că am câștigat aproximativ 30 de secunde pentru că le-am avut foarte bine ceruite”, mai spune biatlonista. Suntem puțin surprinși, iar când avem rezultatele, analizăm timpii. Fără ajutorul unui specialist în ceruit schiurile, Buzas ar fi terminat cursa undeva pe locurile 4-5.

Tactică și în poligon

Dorottya a avut un șlefuitor de campioni la vestiar, dar și o tactică pentru tragerea din poligon. Pentru că vântul a bătut ieri destul de tare pe platoul de la Cheile Grădiștei, Simon Marton și-a sfătuit eleva să se poziționeze la trageri pe culoarele de margine, culoarul 2 pentru „culcat” și 30 pentru „picioare” (n.r. un poligon are 30 de culoare, câte 15 pentru fiecare poziție). „Acolo, vântul bate mai puțin”, ne-a dezvălui antrenorul în poligon, cu puțin timp ca sportiva să ajungă la prima tragere.

La final, doar patru biatloniste au tras perfect 10 din 10, între ele și Buzas. „Vedeți că se poate și în România? Copiii noștri nu sunt mai slabi decât norvegienii, rușii sau alte națiuni puternice, doar că până acum n-am avut aceleași condiții ca și cei tari din afară”, exclamă fericit Șimon Marton, de ieri oficial și cel mai bun director al unui Club Sportiv Școlar în sporturile de iarnă, din moment ce gruparea lui Miercurea Ciuc a adus României trei medalii nesperate la FOTE.

Dorottya va câștiga aproximativ 5.000 de euro

Performanța biatlonistei din Miercurea Ciuc va fi răsplătită corespunzător. Pe lângă cei 7.000 de lei pe care îi va primi din partea clubului și 1.400 de lei din partea statului, COSR a decis ieri să-i suplimenteze premiile cu 3.000 de euro. De asemenea, staful tehnic va încasa 2.000 de euro (n.r. Izabella Gegse, Marinel Ananie și Șimon Marton). „Banii vor intra luni, pe card”, l-a anunțat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, pe Șimon Marton.

„Mare rezultat, mare bucurie. Rușii au făcut selecție din 1.000 de sportivi, noi am avut de ales între 5-6 copii”, Simon Marton, antrenor coordonator biatlon

400 de biatloniști legitimați sunt în momentul de față în România

Până să ajungă în România, Rene Koch Altenburger a lucrat cinci ani pentru echipa Chinei, alți cinci ani pentru echipa Germaniei, pentru Coreea de Sud (1 an) și Ucraina (2 ani)

Dorottya Buzas va alerga azi pentru România și într-una din cele mai spectaculoase probe de la FOTE, ștafeta mixtă, alături de Renata Racz, Gego Hunor și posibil Richard Crăciun

Cântărește 48 kg și are o armă de 4,5 kg


„Nu-mi mai simt picioarele”, sunt primele cuvinte pe care le spune Dorottya Buzas, imediat ce își revine după efortul depus în competiția care i-a adus medalia de argint. Nu impresionează prin gabarit, din contră, este una dintre sportivele firave care au luat startul.

Cea alintată „Dodo” are doar 48 de kilograme, iar medalia a obținut-o alergând șase kilometri cu o armă de 4,5 kilograme în spate.

Nu este cam grea arma pentru tine?
Ba da, este puțin cam grea, dar nu am ce face, trebuie să mă obișnuiesc.

Cum ai ajuns la biatlon?
În clasa întâi, doamna antrenoare (n.r. Izabella Gegse) m-a întrebat dacă vreau să merg la schi. Am început cu fondul, iar după 2-3 ani am trecut la biatlon. Mi-a plăcut să trag cu arma.

De cât timp te pregătești exclusiv pentru FOTE?
De aproximativ un an, chiar și câte cinci ore pe zi. În ultimele trei luni nici n-am mai ajuns la școală. Voi recupera însă după această competiții, sper că și profesorii au văzut cursa mea și m-au înțeles de ce am fost nevoită să absentez în această perioadă.

Dodo, pe urmele campioanelor din biatlon

Lumea care a fost la concurs a început să vorbească deja de o nouă „Eva Tofalvi”. I-ai putea călca pe urme?
Acest rezultat mă ajută foarte mult să merg înainte. Pot să o urmez pe Eva dacă mă antrenez foarte mult. O să vedem.

Dar ai un model din biatlonul de azi?
Tora Berger este preferata mea. De unde are atâta forță, nu știu. Bineînțeles, Eva Tofalvi îmi place foarte mult. Îmi doresc să ajung cândva la nivelul ei.



PATINAJ Artistic – Denisa Sandu, locul 22 după programul liber
După locul 17 la programul scurt, Denisa Sandu a retrogradat cinci poziții în urma evoluției din ziua a doua a probei de patinaj artistic. La programul liber, românca s-a situat pe 26, iar cu un total de 84,46 puncte s-a clasat pe locul 22. Titlul a fost câștigat de rusoaica Maria Stavitskaya. Astăzi este proba masculină, în care Cătălin Dimitrescu pornește de pe poziția a 8-a.

HOCHEI PE GHEAȚĂ‚ – România, pe 6. Am marcat 2 goluri!
Naționala de juniori (U 18) a terminat pe ultimul loc la FOTE, poziția a 6-a, după ce a pierdut ieri meciul de clasament cu Letonia, scor 1-11. În total, România a încasat 30 de goluri în trei meciuri, după ce a mai înregistrat 0-12 cu Finlanda și 1-7 cu Cehia. De menționat că tricolorii au luat parte în cadrul acestui turneu doar pentru că România a avut calitatea de gazdă.

Programul de astăzi
08:00: Schi alpin – Concurs pe echipe mixt – paralel;  
10:00: Biatlon – Ștafetă mixtă 2×6 km, fete + 2×7, 5 km, băieți;
10:00: Schi fond –
Ștafetă mixtă 4×5 km;
10:00: Patinaj artistic – Program liber băieți;
11:30: Sărituri cu schiurile – Competiția de echipe mixte HS 71;
14:30: Hochei pe gheață –
Finala;
17:00: Hochei pe gheață
Ceremonia de decernare a medaliilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele