Acasa » Alte Sporturi » Începe atacul la vârf! Alpinistul Horia Colibășanu a ajuns în tabara de la baza masivului Gasherbrum II

Începe atacul la vârf! Alpinistul Horia Colibășanu a ajuns în tabara de la baza masivului Gasherbrum II

Anda Deliu
Începe atacul la vârf! Alpinistul Horia Colibășanu a ajuns în tabara de la baza masivului Gasherbrum II
Horia Colibășanu e în prezent în tabara de la baza masivului Gasherbrum II

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu (49 de ani) a ajuns în tabăra de bază pentru expediția de escaladare a masivului Gasherbrum II, al doisprezecelea optmiar al lumii pe care vrea să-l cucerească.

Ca de obicei, cel care în viața de zi cu zi este stomatolog va încerca o ascensiune fără oxigen suplimentar și fără șerpași, o încercare ce presupune o rezistență psihică și tenacitate la cote maximă.

Călătoria a durat 12 zile

Colibășanu a ajuns la tabără de bază miercuri, 1 iulie, după nu mai puțin de 12 zile de călătorie. Mai întâi, pe cale aerului, cu escale: Timișoara – Istanbul – Islamabad – Skardu. De acolo, a mers în Askole.

Colibășanu a mers pe ruta clasică pentru ghețarul Baltoro, prin Munții Karakorum, și apoi, prin taberele intermediare Jhula, Paju, Urdukas și Goro II. Astfel a ajuns în tabăra de bază, de la 5000 de metri altitudine.

„Am ajuns în tabăra de bază după o drumeție lungă și solicitantă. A fost foarte cald. În Paju, la aproximativ 3.600 de metri altitudine, am făcut o zi de pauză. A ajutat la aclimatizare. Unii alpiniști din echipa de expediție au avut probleme cu deshidratarea, dar eu sunt bine, sănătos.

Am avut destul de mult de lucru până am amenajat platformele și ne-am instalat corturile. Acum ne odihnim. Sperăm ca sâmbătă să facem prima ieșire la altitudine, în funcție și de vreme”, a transmis Horia Colibășanu.

O ascensiune ce se anunță complicată

Gasherbrum II este al treisprezecelea masiv ca altitudine al lumii, dar este greu de urcat. E în zona Karakorum și, adesea, vremea e foarte capricioasă. Astfel, alpiniștii trebuie să profite de ferestrele de ascensiune, care sunt foarte scurte. Colibășanu a simțit-o pe pielea lui în 2024, când s-a oprit la 6650 de metri pe acest masiv.

A căzut atunci într-o crevasă, dar a revenit în zonă peste doi ani. El mai are de atins trei din cei 14 optmiari ai lumii.

În cariera sa, alpinistul originar din Slatina, dar stabilit în Banat, a ajuns deja pe K2, Manaslu, Dhaulagiri, Shishapangma, Annapurna, Makalu, Lhotse, Everest, Kangchenjunga, Broad Peak și Nanga Parbat. În șapte cazuri, a fost o premieră românească: K2, Manaslu, Dhalaugiri, Annapurna, Lhotse, Everest și Kangchenjunga.

Până în prezent, Colibășanu nu a ajuns pe vârfurile Cho Oyu, Gasherbrum I și Gasherbrum II. El urcă fără oxigen suplimentar și șerpași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]