Alina Dumitru: „Nu mă retrag acum, voi continua până la JO din 2012”

Alina Dumitru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, a declarat într-o
conferință de presă că nu intenționează să-și încheie acum cariera,
urmând să mai practice sportul de performanță până la Jocurile
Olimpice din 2012, competiție care va avea loc la Londra.

Am fost la fratele meu în vacanță, în Canada, și am
discutat cu el despre cariera mea. I-am spus că voi merge mai
departe, dar asta va fi și în funcție de cum mă voi simți. Dacă nu
voi mai avea dureri la picior, atunci voi continua până în 2012, la
Jocurile Olimpice. Îmi doresc foarte mult asta și dacă eu imi
doresc asta înseamnă că voi ajunge. Îmi doresc foarte mult
câștigarea titlului mondial, singurul care îmi lipsește din
palmares. Este bine că gândul meu rămâne la astfel de performanțe,
pentru că eu încă nu m-am săturat de judo
„, a spus Alina
Dumitru.

Sportiva se află încă în perioada de recuperare, după ce a
suferit o entorsă cu întindere de ligamente în timpul semifinalei
de la Campionatele Mondiale de judo, disputate în luna august la
Rotterdam.

Alina Dumitru speră ca noul președinte al Federației Române de
Judo, Eduard Doandeș, să aducă lucruri pozitive pentru acest sport:
Cât eu am fost plecată s-au făcut ceva schimbări în
conducerea federației. Am discutat deja cu domnul președinte, ne-am
cunoscut și cred că va fi bine pentru federație și de acum încolo.
Probabil că domnul Luca (n.r. – fostul președinte al FR Judo) a
renunțat și din cauza acestei crize financiare
„.

Campioana olimpică de la Beijing a participat la o conferința de
presă în cadrul căreia a fost semnat un contract de parteneriat
între FR Judo și Compania Națională Poșta Română. Acest parteneriat
ar putea determina Poșta Română să emită timbre sau plicuri cu
Alina Dumitru. „I-aș trimite fratelui meu primul plic dacă
va fi cu poza mea pe el. Sunt bucuroasă de această idee a Poștei
Române. Am primit foarte multe scrisori cu poza mea, pentru a da
autografe, iar de acum probabil că le voi pune în plicuri cu poza
mea și le voi trimite înapoi. Este ceva frumos și unic. Să sperăm
că și acest parteneriat va fi unul bun, noi să aducem rezultate cât
mai bune, iar lumea să fie mulțumită de noi
„, a adăugat
Alina Dumitru.

Președintele Federației Române de Judo, Eduard Doandeș, a
afirmat că parteneriatul dintre forul condus de el și Poșta Română
se va întinde pe o perioadă de patru ani. „Sunt foarte
mulțumit de acest pas important pe care îl facem astăzi. Avem
alături de noi un partener ideal, Comapnia Națională Poșta Română,
care ne va susține și ne va sprijini de acum încolo pe toată
perioada 2010-2014. Contează mult și faptul că președintele Poștei,
domnul Tudor Bohâlțeanu, este un fost practicant de judo
„,
a spus Doandeș.

Tudor Bohâlțeanu a precizat că instituția sa va încerca să
rezolve punctual fiecare solicitare a celor de la FR Judo:
Ca fost practicant al acestui sport pot spune că am
beneficiat de două lucruri, sănătatea fizică și echilibrul
spiritual și interior pe care ți le conferă acest sport. Sunt
convins că și campioana noastră olimpică poate confirma acest
lucru. Contractul dintre FR Judo și Compania Națională Poșta Română
nu are o anumită valoare, însă prin semnarea acestui parteneriat,
noi vom încerca să rezolvăm punctual fiecare solicitare a
federației. Este dificil să estimăm anumite costuri, pentru că și
noua conducere a FR Judo are un plan nou pentru dezvoltare.
Fondurile se vor duce exclusiv către sportul de
performanță
„.

În cadrul evenimentului, Alina Dumitru i-a înmânat lui Tudor
Bohâlțeanu o plachetă cu poza sa și cu însemnele FR Judo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup