Adi Vasile, despre „zborul” de 19 ore în Feroe, handicapul echipamentului insuficient și relația cu Alexandru Dedu: „E ciudat că vorbim despre asta în 2022″ | SPECIAL

Adi Vasile, despre „zborul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adi Vasile, selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, a disecat colaborarea cu fostul președinte Alexandru Dedu și perioada petrecută la prima reprezentativă.

Antrenorul de la CSM București și al echipei naționale, a acordat un amplu interviu pentru ProSport din care va prezentăm acum o parte din el.

Al șaselea subiect: relația cu Alexandru Dedu și neajunsurile de la echipa națională.

Adi Vasile, despre „zborul” de 19 ore în Feroe, handicapul echipamentului insuficient și relația cu Alexandru Dedu: „E ciudat că vorbim despre asta în 2022″ 

Tânărul tehnician crede că din punct de vedere organziatoric, FR Handbal trebuie să aibă soluții mai bune pentru jucătoarele d elot național.

„A fost o colaborare bună cu Alexandru Dedu pe tema echipei naționale. A avut încredere în mine și prima oară, și când am prelungit… Și eu, și staff-ul cred că ne-am făcut treaba.

Evident că se pot îmbunătăți multe lucruri la națională. Ca să ajungem la un nivel normal, nu în top.

Călătoriile după Covid au fost foarte obositoare, culmea în timpul pandemiei totul a fost foarte bine. După zona Covid ar trebui îmbunătățite aceste călătorii cu avionul pentru că riscul de a pierde un meci este foarte mare.

Nu s-a văzut cu Feroe, dar a fost foarte dificilă toată deplasarea”, admite Adi Vasile.

Trebuia să avem mai multe rânduri de tricouri, trebuie să ne prezentăm mai bine, crede Adi Vasile

O temă sensibilă este și echipamentul care a fost incomplet și care a dat mari bătăi de cap handbalistelor.

„Dacă ne referim la echipament și aici sunt probleme. Trebuia să avem mai multe rânduri de tricouri, trebuie să ne prezentăm mai bine… Nu trebuie să avem acel handicap psihic când adverssarii de competiție sunt îmbrăcați mai bine ca noi.

Ai acel sentiment de inferioritate când nici nu a început meciul. Adversarul e impecabil, iar tu te confrunți cu astfel de impedimente.

E ciudat că vorbim despre asta în 2022, dar asta e realitatea”, pare descumpănit încă selecționerul primei reprezentative, Adi Vasile.

„A fost un team-building ad-hoc în care au încercat să treacă peste”

„Investiția în aparatură medicală de refacere trebuie să fie mai mare, timpul e foarte scurt, iar cu deplasările astea lungi și meciuri unul după altul…

E foarte dificil. Știu, lucrurile astea nu se văd la tv, se vede doar rezultatul și pletele lui Adi Vasile. Lucrurile astea trebuie spuse.

Așa că am dezvăluit doar trei lucruri care te macină, care te destabilizează din interior.

Nimeni nu poate influența vremea dintr-o țară, nu trebuie să cădem în această extremă, dar trebuie să găsim soluții mai bune, altfel, vom ajunge la o tragedie: pierdem un meci sau o calificare ori se accidentează una sau două jucătoare importante.

Nu s-a întâmplat asta pentru că jucătoarele au creat un grup unit în această deplasare urâtă și lungă… în Insulele Feroe. A fost un team-building ad-hoc în care au încercat să treacă peste și mă bucur de această calitate a grupului. Dacă nu erau pozitive, nu am fi reușit să facem rezultate pozitive”, a încheiat Adi Vasile.

Adrian Vasile, care ocupa funcţia de antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, a fost instalat oficial în ianuarie 2020 în funcţia de selecţioner al primei reprezentative de handbal feminin a României.

Cum a ajuns Adi Vasile la națională?

La 12 ianuarie 2021, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Handbal a decis, prin vot secret, să nu mai prelungească contractului selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Bogdan Burcea, care expirase la 31 decembrie 2020.

Ca antrenor, el a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, el a fost instalat antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

În paralel, Adrian Vasile a fost şi secund antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a Muntenegrului alături de Per Johansson între 2017 şi 2020.

Ce a declarat Adi Vasile în primele episoade ale interviului acordat Prosport?

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele