A detonat bomba la Wimbledon după ce l-a trimis acasă pe Rafa Nadal. „Dreddy” Brown este jumătate german, jumătate jamaican, nu s-a mai tuns de 19 ani, are un piercing în limbă și un tatuaj imens cu chipul tatălui său

A detonat bomba la Wimbledon după ce l-a trimis acasă pe Rafa Nadal.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dustin Brown (102 ATP) a detonat bomba la Wimbledon după ce l-a eliminat pe dublul deținător al trofeului, Rafael Nadal (10 ATP), în turul doi al competiției, cu 7-5, 3-6, 6-4, 6-4. O victorie așteptată poate de mulți, în condițiile în care germanul reușea în 2014 o altă victorie de răsunet în fața ibericului. Atunci, din postura de posesor al unui wild-card, Brown (30 ani) îl trimitea acasă pe Nadal, în primul tur al turneului de la Halle, 6-4, 6-1. O apariție inedită pe terenul de tenis, datorită codițelor sale afro și a părului ce aproape îi atinge mijlocul, cu lovituri surprinzătoare, spectaculoase, Dustin Brown este omul turneului la ediția din acest an. ProSport îți spune șase lucruri despre germanul cu origini jamaicane.

ORIGINI
Dustin Brown s-a născut în vestul Germaniei, la Celle, pe 8 decembrie 1984. În 1996 s-a mutat cu familia în Jamaica, țara de origine a tătălui său, Leroy. În 2003 a debutat pentru echipa de Cupa Davis a Jamaicăi, într-un meci cu Bolivia. În copilărie a practicat handbal, fotbal, judo și tenis, dar la vârsta de opt ani a decis să se axeze numai pe tenis. În 2004 a revenit în Germania și grație dublei cetățenii pe care o are, a reprezentat această țară.

ORIGINAL
Brown nu s-a mai tuns de 19 ani și are un piercing în limbă. Îngrijorați de lipsa de susținere a federației de specialitate din Jamaica, părinții lui i-au cumpărat o rulotă în 2004, ca să poată călători și juca la turneele din Europa. Au achitat împrumutul în șase ani și la o săptămână după ultima rată, Dustin a intrat în premieră în Top 100. Atunci și-a personalizat plăcuțele de înmatriculare cu CE DI 100, CE- de la locul nașterii, Celle, D de la Dustin, I de la Inge, numele mamei sale și 100 – obiectivul pe care și-l stabilise pentru topul ATP. „Faptul că a trebuit să mă descurc singur, să îmi ordonez viața deplansându-mă peste tot cu rulota m-a făcut persoana care sunt astăzi, atât ca sportiv, dar și ca om”, a spus acesta.
 


Dustin nu s-a mai tuns din 1996


DISCRIMINAREA
Viața nu a fost niciodată ușoară pentru el pentru că a avut de înfruntat întotdeauna prejudecățile oamenilor. A fost acceptat cu greu în baruri și cluburi și era privit cu dispreț de vecinii lui. „Acum e mai bine, m-am obișnuit cu toate aceste lucruri. Dacă ești cu cineva, nu este problemă pentru că poți merge în alt loc, dar dacă ești cu încă șase, șapte prieteni și ei nu pot intra undeva din cauza ta, nu e prea plăut, dar cu timpul te obișnuiești și te amuzi de situație”, a spus acesta.

TATUAJUL MISTERIOS
În timpul meciului de joi cu Rafael Nadal, în timp ce își schimba tricoul de joc, Dustin și-a dezvăluit tatuajul imens de pe corp. Este vorba de portretul tatălui său, Leroy. „Păstrez portertul tatălui meu și acasă, în dormitor. Nu apuc să îl văd prea des, numai la finalul sezonului. A fost un efort al întregii familii ca eu să ajung aici și am dorit să-mi tatuez chipul tatălui meu, ca să-mi fie tot timpul aproape. Am avut norocul să găsesc un artist bun în Koln, anul trecut și acesta a făcut portretul”, a explicat Dustin.

IARBA
Suprafața lui preferată este iarba pentru că jocul său, serviciu, voleu și venirea la fileu se pliază exact pe aceast fel de teren. Pe iarbă are un procentaj de 59% de victorii, în timp ce pe zgură ajunge la 51%. „Știu că pe suprafețele rapide sunt un adversar de temut. M-am bucurat când am auzit anul trecut că oficialii ATP se gândesc să extindă sezonul de iarbă”, a explicat el. 

OUTSIDER PENTRU CAMPIONI
Rafa Nadal nu este singurul campion de la Wimbledon pe care germanul l-a trimis acasă. În 2013, l-a învins pe Lleyton Hweitt, cu 6-4, 6-4, 6-7, 6-2. „Am plâns ca o fată. Nu sunt genul care plânge însă a fost incredibil să joc cu Llayton, cu care am crescut urmârindu-l jucând”, a spus el atunci. Hewitt a câștigat titlul la All England Club în 2002.

78 este cel  mai bun loc ocupat de Brown

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen