6 săritori au depășit 97 de metri la Cupa Mondială masculină la sărituri cu schiurile desfășurată la Râșnov. Unde se poate vedea la tv competiția

6 săritori au depășit 97 de metri la Cupa Mondială masculină la sărituri cu schiurile desfășurată la Râșnov. Unde se poate vedea la tv competiția
  • Publicat:
  • Actualizat:

Orașul Râșnov, de lângă Brașov, este gazda, în premieră, a două etape, a 19-a și a 20-a, din Cupa Mondială masculină la sărituri cu schiurile, în perioada 20-22 februarie. Trambulina din Valea Cărbunării pune România pe harta unei competiții fabuloase: țara noastră devine astfel a 21-a gazdă a Cupei Mondiale masculine.

Pentru România a concurat Daniel Cacina, un tânăr sportiv participant în circuitul Cupei Mondiale, care avea ca obiectiv calificarea pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Cacica, 18 ani, a triumfat weekend-ul trecut în Campionatul Național. „Daniel Andrei Cacina a reușit o săritură decentă, chiar dacă nu s-a calificat pentru întrecerea individuală de mâine, a făcut un pas important in ceea ce privește acumularea experienței necesare pentru obținerea performanței”, scrie contul de Faebook al competiției.

Norvegianul Lindvik a câștigat prima sesiune de calificare

Marius Lindvik este câștigătorul primei ședințe de calificare din istoria competițiilor de Cupă Mondială masculin, de la Râșnov! Norvegianul s-a impus într-o ședință extrem de spectaculoasă, în care, nu mai puțin de 6 săritori au depășit dimensiunea trambulinei, situată la 97 de metri, culminând cu recordul stabilit de germanul Markus Eisenbichler, 101 metri. Favorit este austriacul Stefan Kraft care vine la Râșnov pentru a-și apăra poziția 1 în clasamentul general al Cupei Mondiale, iar multiplul campion olimpic, Kamil Stoch, Peter Prevc, Karl Geiger, Severin Freund, Daniel Andre Tande și legendarul Gregor Schlierenzauer vor fi dintre săritorii care vor lupta pentru primele poziții.

Competițiile de Cupa Mondială masculină de la Râșnov vor fi televizate în direct de TVR 2 și TVR 2 HD, iar tvrplus.ro va transmite live nu doar cele două etape propriu-zise, ci și sesiunile de calificare premergătoare competițiilor în care îl vom putea urmări pe Daniel Andrei Cacina. Din centrul oraşului Râșnov (cinematograful Amza Pelea), Primăria Râșnov pune la dispoziţie autobuze pentru transportul până la trambulinele de pe Valea Cărbunării. Transportul este gratuit! Accesul cu mașina va fi restricționat către baza sportivă.

Programul zilei de vineri, 21 februarie

14.00: Săritura de probă
15.00: Manșa I urmată de:
16:00: Manșa finală
Festivitatea de premiere

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen