13 victorii consecutive pentru U-BT Cluj-Napoca în Liga Națională de baschet masculin! Cum arată clasamentul

Daniel Nazare
13 victorii consecutive pentru U-BT Cluj-Napoca în Liga Națională de baschet masculin! Cum arată clasamentul

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a obţinut a 13-a sa victorie consecutivă, 106-64 cu CSM Baschet Petrolul Ploieşti, sâmbătă seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.

Neînvinsă pe plan intern în acest sezon, echipa ardeleană nu l-a avut pe antrenorul Mihai Silvăşan (testat pozitiv la Covid-19) pe banca tehnică.

Elijah Stewart a fost omul meciului 23 de puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă. Karel Guzman a totalizat 20 de puncte și 3 pase decisive. Stefan Bircevic a înscris 12 puncte iar Andrija Stipanovic a terminat cu 10 puncte, 7 recuperări și 7 pase decisive.

13 victorii consecutive pentru U-BT Cluj-Napoca în Liga Națională de baschet masculin! Cum arată clasamentul

Mihajlo Sekulovic a fost principalul remarcat al oaspeților cu 17 puncte și 11 recuperări. Bogdan Popa a reușit 14 puncte și 3 recuperări iar Jonathan Jordan 13 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive.

În alt meci, CS Municipal Târgu Jiu a dispus de ABC Athletic Neptun Constanţa cu 81-70, scrie Agerpres.

Clasament
1. ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 26 puncte (13 jocuri)
2. FC Argeş Piteşti 22 p (13 j)
3. CSO Voluntari 21 p (11 j)
4. CSM CSU Oradea 21 p (11 j)
5. SCM ”U” Craiova 20 p (12 j)
6. CS SCM OHMA Timişoara 20 p (13 j)

Victorie pentru CSM Târgoviște la feminin

CSM Târgoviște și-a trecut în cont a patra victorie stagională într-o manieră dramatică, după 75-74 pe teren propriu cu Olimpia CSU Brașov într-un meci jucat sâmbătă seara (8 ianuarie) în etapa a 13-a a LNBF.

Multipla campioană a României a condus cu 15 puncte, dar Brașovul a revenit în ultimul sfert și chiar a preluat conducerea pentru câteva secunde, scrie baschet.ro.

Ancuța Stoenescu a fost MVP-ul partidei cu 33 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, urmată din tabăra învinselor de Biljana Pesovic cu un double-double (30 de puncte, 10 recuperări).

Sursă foto: Facebook / U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]