Prima casă de pariuri din România care vine cu ajutor din suflet pentru suflet, în această perioadă

  • Publicat:

Ziua victoriei e aproape și vom fi din nou împreună, peste tot, așa cum suntem făcuți să fim.

Fiecare generație a avut momentul ei în care a trebuit să dea testul puterii colective. Împreună, oamenii au trecut prin războaie, prin foamete, prin sărăcie, prin dezastre naturale. A fost mult mai rău decât e azi și omenirea a învins mereu. Caracterele tari au rămas în picioare și ne-au dus întotdeauna un pas în față.

Azi este momentul în care speranța ne arată un viitor mai bun. Un viitor cu semeni mai atenți, mai responsabili, solidari și drepți. Vrem să fim toți în acest viitor frumos și să zâmbim autoritar când ne vom fi uitat în spate. Când vom fi înțeles că panica nu și-a avut rostul și că precauția a fost absolut necesară.

Asta e tot ce facem. Suntem precauți și înțelegem să ne bucurăm de acest timp pe care îl avem cu noi. Este timpul nostru și numai al nostru. Este ca înaintea unui meci important când trebuie să stai un timp să-ți clătești gândurile și să-ți scuturi emoțiile. Totul ca să te aduni cât mai bine și să fii 100% tu în teren. Curând, vom reîmpărți acest timp cu prieteni, cu rude, cu toți cei mereu lângă noi.

 

Împreună cu Asociația Joc Responsabil am creat liniile de telefon și chat-ul #mergemmaideparte pentru a fi siguri că îți putem fi de ajutor în cazul în care ai dubii că #totulvafibine. Specialiști în psihologie te vor ajuta să înțelegi și să treci peste momentele delicate generate de coronavirus și să elimini orice incertitudine despre un viitor frumos după această perioadă de distanțare socială.

 

Sună-ne la 0800.800.099 sau intră pe chat pe mergemmaideparte.ro dacă vrei să fim împreună și să vorbim, să te ajutăm cu un sfat sau cu o recomandare despre felul în care poți să vezi jumătatea bună a acestei situații în care suntem toți.

Suntem siguri că ne putem ajuta reciproc să fim mai puternici împreună. Pentru ca numai împreună putem toți să #mergemmaideparte. Rămâne cum am stabilit, da?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen