(P) Rivalități istorice la Cupa Mondială 2026

(P) Rivalități istorice la Cupa Mondială 2026

Fiecare ediție a unui turneu final aduce posibilități foarte interesante în fazele eliminatorii. Vorbim aici despre dueluri încărcate de istorie și meciuri care depășesc de multe ori granița sportului. Mondialul din 2026 are toate șansele să ofere măcar un astfel de derby, mai ales că multe dintre marile naționale ale lumii vin cu generații extrem de puternice, fiind destul de puțin probabil ca granzii să nu reușească să treacă de faza grupelor.

Argentina vs Brazilia, marele clasic

Rivalitatea dintre Argentina și Brazilia este comparabilă cu marele El Clasico din Spania. Este cel mai tare derby la nivel de echipe naționale din America de Sud și unul din cele mai incendiare de pe mapamond. Chiar dacă cele două echipe nu se întâlnesc foarte des la Cupa Mondială, tensiunea dintre ele există permanent.

Argentina vine la turneul final din postura de campioană mondială, în timp ce Brazilia încearcă să pună capăt unei perioade foarte lungi fără trofeu mondial. Presiunea în ambele tabere este uriașă, iar o confruntare directă cu rivala ar aduce tensiune și în tribune și pe gazon.

Prima partidă directă dintre cele două a avut loc pe 20 septembrie 1914. Atunci argentinienii câștigau cu scorul de 3-0 un meci amical. În ultimul duel direct, de pe 25 martie 2025, campioana mondială s-a impus cu 4-1 în preliminariile Cupei Mondiale. Javier Zanetti este omul cu cele mai multe derby-uri la activ, 16 la număr. Golgheterul all-time vine din Brazilia, Pele (8 goluri).

Argentina și Brazilia sunt în top 5 favorite și la Mondialul din America. Cotele la pariuri online pentru câștigarea trofeului suprem în 2026 arată în acest moment astfel:

  1. Spania – cota 5.50
  2. Franța – cota 6.00
  3. Anglia – cota 7.00
  4. Argentina – cota 9.00
  5. Brazilia – cota 9.00

foto interior

Derby european Franța vs Anglia

Franța și Anglia pot produce unul dintre cele mai spectaculoase dueluri ale turneului. Cele două naționale au loturi extrem de valoroase și foarte multe vedete aflate la cel mai bun nivel al carierei. Rivalitatea dintre cele două este cunoscută, inclusiv la nivel sportiv.

Jude Bellingham îl poate avea în față pe colegul său de la Real Madrid, Kylian Mbappe. De asemenea Bukayo Saka s-ar întâlni cu Dembele, Olise și Desire Doue din nou – după finala UEFA Champions League din acest an.

Franța este considerată a doua favorită a turneului, cu o cotă de 6.00. Englezii primesc o cotă de 7.50 pentru a aduce trofeul acasă.

Ronaldo vs Yamal, duelul generațiilor

Cristiano Ronaldo vs Lamine Yamal este un duel demn de Hollywood. Trecutul și prezentul s-au întâlnit deja anul trecut, în finala Nations League. Portugalia a învins-o pe Spania cu scorul de 5-3 la penalty-uri, după un 2-2 în timpul regulamentar. Yamal nu a avut vreo realizare notabilă, în schimb Ronaldo a marcat golul 2.

Spania și Portugalia pot reaprinde și ele o rivalitate specială la acest turneu final. Lamine Yamal este imaginea Spaniei și a suflării catalane. Fanii Barcelonei își aduc în continuare aminte de duelurile dintre Messi și Ronaldo, așadar majoritatea au o adversitate pentru portughezi. Pentru tânărul superstar spaniol cu siguranță va fi ultima șansă de a-l întâlni pe legendarul jucător lusitan.

Ibericii sunt favoriții numărul 1 în ofertele operatorilor online, cota lor pentru a câștiga competiția fiind 5.50. Naționala Portugaliei este a 6-a într-un clasament al favoritelor, cu o cotă de 12.00.

Chiar și două dintre țările gazdă ar putea fi protagonistele unui derby incendiar. Mexic și Statele Unite ale Americii sunt considerate rivale pe continentul nord-american. Acestea sunt mai mereu principalele favorite la câștigarea Gold Cup.

Cotele pot suferi modificări în orice moment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Acesta e ORAȘUL ÎN CARE SE CONDUCE CEL MAI PROST! Este în Spania, iar șoferii sunt... de groază!
Mediafax Spania