Grupul Țiriac reia un proiect de investiții în valoare de peste 100 milioane de euro la Brașov, după ce a fost întârziat masiv și neîntemeiat de fosta conducere a Primăriei Brașov

Grupul Țiriac reia un proiect de investiții în valoare de peste 100 milioane de euro la Brașov, după ce a fost întârziat masiv și neîntemeiat de fosta conducere a Primăriei Brașov

Grupul Țiriac reia demersurile de autorizare a unui amplu proiect imobiliar cu mix de funcțiuni în Brașov, mizând pe deblocarea avizelor și autorizațiilor necesare pentru una dintre proprietățile sale din centrul municipiului Brașov.

Demersurile anterioare ale Grupului Țiriac au fost blocate neîntemeiat de ambițiile unor politicieni care au refuzat să supună Consiliului Local prelungirea PUZ-ului, venind cu propuneri diverse pentru o zonă de proprietate privată garantată prin Constituţie. Aceste intervenţii au periclitat dezvoltarea mai multor proiecte cu impact pozitiv major asupra comunității locale, inclusiv de utilitate publică. Acest tip de abordare este abuziv şi contravine din multe puncte de vedere legislaţiei în vigoare.

Divizia imobiliară a Grupului Țiriac propune reconversia urbană a unei suprafețe de aproximativ 40.000 mp, situată pe strada Hărmanului, în inima orașului Brașov, pe un teren ce a aparținut anterior fostei platforme industriale IUS S.A. Acest teren, în prezent neutilizat, nu adresează curent necesitățile comunității locale și are un potențial semnificativ de revitalizare.

Proiectul propus de Grupul Ţiriac vizează dezvoltarea, sustenabilitatea şi progresul local, fără să contravină în vreun fel situaţiei urbanistice reale din zona centrului civic, Braşov. Mai mult, investiţiile realizate vor reflecta în scurt timp creşterea încasărilor la bugetul local al Municipiului Braşov, aspect neadresat de către fosta administraţie locală.

Dezvoltatorul proiectului, Masterange Imobiliare, este recunoscut la nivel local și internațional pentru proiectele sale etalon în piața rezidențială din București, livrate sub marca Stejarii și respectiv Residenz – Cartierul German.

Terenul propus pentru reconversie face parte dintr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat de Primăria Municipiului Brașov. Cu toate acestea, autorizările de construire au fost amânate în mod nejustificat.

Grupul Țiriac își propune să transforme această fostă zonă industrială într-un proiect rezidențial de amploare, integrând și facilități care vor sprijini dezvoltarea comunității locale în domenii esențiale, precum sănătatea, educația și sportul.

Proiectul este structurat pe trei faze de dezvoltare, iar componenta sa principală presupune construirea a 600 de apartamente la înalte standarde de calitate și eficiență energetică, încorporând soluții inovative pentru a asigura un nivel de confort de top.

Un aspect deosebit de important al proiectului este dezvoltarea și integrarea unei unități medicale moderne de tip spital, care va deservi întregul municipiu Brașov. Grupul Țiriac se află în stadiu avansat de negociere cu un important furnizor național de servicii medicale pentru implementarea acestui proiect. Se preconizează alocarea a 12.000 mp pentru unitatea medicală și alți 2.500 mp pentru zone educaționale și sportive, de care vor beneficia atât locuitorii ansamblului rezidențial, cât și comunitatea largă a Brașovului.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 100 milioane de euro. Grupul Țiriac a demarat demersurile de proiectare și a inițiat procesul de autorizare, asumându-și și urmărind lansarea lucrărilor până la finalul anului în curs.

Prin acest proiect, Grupul Țiriac își propune să redea comunității brașovene o zonă industrială dezafectată, aflată într-o locație strategică, care va contribui la îmbunătățirea accesibilității și la revitalizarea urbanistică a zonei centrale.

Grupul Țiriac se bazează pe competența și înțelegerea autorităților locale pentru a soluționa această situație și pentru a elibera autorizațiile necesare, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în Brașov.

Prosperarea comunității locale și furnizarea de servicii de înaltă calitate ar trebui să fie priorități fundamentale ale autorităților publice. Grupul Țiriac rămâne angajat să contribuie la dezvoltarea durabilă și la îmbunătățirea infrastructurii sociale pentru toți locuitorii orașului Brașov – localitate natală și de suflet a fondatorului său, Ion Țiriac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania