CNRB 2020: Raliul Transilvaniei. Borsec susține motorsportul românesc

CNRB 2020: Raliul Transilvaniei. Borsec susține motorsportul românesc

Echipajul susținut de Borsec s-a clasat pe locul 2 la categoria două roți motrice și pe locul 1 la clasa RC3 în a a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, desfășurată la Cluj.

„A fost un raliu extrem de greu, așa cum ne așteptam! Clujul a fost întotdeauna una dintre cele mai grele și mai solicitante etape ale campionatului național, și nici în acest an nu a fost diferit. Probe spectaculoase ca de obicei, atât pentru public cât și pentru echipaje, un raliu dificil în care trebuia să impui un ritm susținut de la început. Ziua de vineri a început cu celebra probă Tarnița parcursă de două ori, și s-a încheiat cu parcurgerea în regim de noapte a probei Făget; am reușit să avem un ritm susținut pe cele două treceri pe Tarnița asigurându-ne un avantaj pentru proba de noapte de pe Făget. Ziua de sâmbătă avea să fie una extrem de dificilă având în vedere prognoza meteo care anunța precipitații serioase, cu două bucle a câte două probe, la care se adăuga power stage-ul/ultima probă a raliului Făget.

Am plecat pe prima buclă cu anvelope soft tăiate, neavând anvelope dedicate de ploaie, din păcate prima probă fiind parcursă în regim de etapă, și nu în regim de cursă, din cauza unei ieșiri în decor a colegului meu Alexandru Pițigoi, astfel rămânând de parcurs din prima buclă doar proba regina Dângău, urmând să parcurgem și cea de-a doua buclă fără proba Florești (anulată) și a doua oară din cauza decalajului provocat de câteva ieșiri în decor. Am reușit să terminăm pe prima poziție la clasa RC3 și pe poziția secundă în clasamentul automobilelor cu două roți motrice. A fost primul raliu la Cluj, după o lungă perioadă de timp,  în care nu am întâmpinat probleme tehnice sau nu am greșit major. Suntem extrem de mulțumiți de rezultat, mai mult, suntem bucuroși că am securizat prima poziție la clasa RC3 și pentru faptul că am terminat un raliu foarte dificil. Apa minerală naturală Borsec a fost ca întotdeauna partenerul nostru în lupta cu umiditatea provocată de temperaturile ridicate din automobilul de concurs.

Le mulțumim partenerilor noștri care sunt lângă noi și în acest an nu foarte ușor – UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com și echipei tehnice Omega Motorsport care ne-a pregătit automobilul într-un mod exemplar”, a declarat pilotul Adi Teslovan.

Următoarea etapă va fi și ultima din acest sezon competițional, și se va desfășura la Bacău, între 24 și 25 octombrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro