Betano devine partenerul principal al Ligii Naționale de Golf! Ciprian Marica va da lovitura de start în prima etapă

Betano devine partenerul principal al Ligii Naționale de Golf! Ciprian Marica va da lovitura de start în prima etapă
  • Publicat:

Betano, cea mai bună platformă mobilă de cazinou online și pariuri sportive din lume, conform Galei Premiilor EGR 2019, continuă să investească în dezvoltarea sportului la nivel național și devine partenerul principal al primului sezon din Liga Națională de Golf, sub egida Federației Române de Golf.

Model american, adoptat în premieră în România

Liga Națională de Golf Betano marchează o premieră pentru sporturile din România, fiind primul circuit interconectat organizat la nivel național, pe mai multe terenuri, cu patru etape și o finală, model similar cu cel folosit în Statele Unite ale Americii pentru Cupa FedEx – cea mai cunoscută competiție la nivel mondial.

În cele patru etape se vor regăsi Cupa României, respectiv Campionatul Național, evenimente ce se desfășoară de-a lungul unui weekend și unde nume importante din golful românesc, precum Daniela Sima, Mugur Mihăescu, Călin Păcurar sau Adrian Sasu, își vor face apariția pe iarbă.

O altă premieră pentru România va fi reprezentată și de difuzarea în direct a competițiilor oficiale pe pagina de Facebook a Ligii Naționale de Golf Betano. În fapt, primul turneu transmis live a fost unul amical, Cupa Five’s on the Green, organizat la Izvor de Golf, loc unde va avea loc și startul primului sezon din istoria Ligii Naționale.

 

Ciprian Marica, prezent la etapa inaugurală

Runda de deschidere a Ligii Naționale de Golf Betano va avea loc în acest weekend, la Izvor de Golf, unde își vor face apariția multe nume interesante pentru golful românesc și nu numai. Ciprian Marica, fost internațional român și actual ambasador Betano, sprijină inițiativele brandului de promovare a excelenței în sport și își va face debutul în lumea golfului. Acesta va fi asistat de către Mugur Mihăescu, un jucător important din angrenajul acestui sport în România.

Cupa României va avea loc pe cel mai tehnic teren din țară, iar Campionatul Național pe cel mai cunoscut teren natural

A doua etapă din Liga Națională de Golf Betano și, în același timp, Cupa României, va fi organizată la SunGarden Golf Club, cel mai tehnic teren de golf din România, cunoscut pentru green-urile sale impecabile. În runda următoare va avea loc Campionatul Național, iar jucătorii se vor prezenta la Golf Club Paul Tomiță. De acest loc se leagă istoria și tradiția acestui sport în România, fiind, totodată, unul dintre singurele terenuri de golf naturale din lume, unde nu au fost folosite utilaje industriale pentru amenajare.

Theodora Golf Club, gazda ultimelor două etape din Liga Națională de Golf Betano

Cel mai mare teren de golf din România, Theodora Golf Club, găzduiește runda cu numărul 4, precum și Marea Finală a Ligii Naționale de Golf Betano. Ultimul act al competiției va avea la start 72 de jucători, număr compus din primii trei clasați ai fiecărei categorii de handicap. Lupta pentru titlul de campion din aceste două zile se va da până la ultimele găuri, unde vor avea loc, cel mai probabil, și schimbări masive în clasamentul final.

AM.Golf, prima platformă din România dedicată Golfului

AM.Golf este un proiect privat dezvoltat de către Adrian Satmarel, un antreprenor român, jucător activ al Ligii Naționale de Golf Betano. Toate detaliile despre circuite, informațiile despre participanți și scorurile sunt oferite prin intermediul acesteia. Mai mult, AM.Golf este singura platformă de profil care reunește nu mai puțin de 5.000 de jucători din România și Bulgaria, urmând ca acestora să li se alăture, în curând, cei din Ungaria și Ucraina.

Betano sprijină în continuare sportul la nivel național

În România, Betano investește constant în susținerea sportului și a sportivilor de performanță. În prima ligă de fotbal a României, Betano este partenerul principal al Universității Craiova și partener oficial al FCSB. La lupte libere, este partener oficial al celei mai bune luptătoare din România, Alina Vuc, care va fi prezentă și la Tokyo. Marian Drăgulescu, Gianina Beleagă și Ioana Cozmiuc întregesc “lotul Betano” alături de Alina.

Totodată, Betano susține Campionatul Național de Raliuri din poziția de partener principal al Federației Române de Automobilism Sportiv. Mai mult, Simone Tempestini, multiplul campion național absolut la raliuri, a devenit recent ambasador al brandului. Nu în ultimul rând, Betano a devenit partenerul principal al celei mai bune echipe românești de CS:GO, Nexus Gaming. În Grecia, sub brandul Stoiximan, compania sponsorizează cluburile de fotbal Olympiacos FC, PAOK FC, Liga de Baschet Stoiximan, alături de numeroși atleți de elită. Portofoliul de sponsorizări ale grupului cuprinde și echipele de fotbal Apollon Limassol FC și Pafos FC, din Cipru, cluburile sportive SC Braga și CS Maritimo, din Portugalia, precum și Clubul Atletico Mineiro, din Brazilia.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen