Atalanta și Copenhaga, revelațiile din Champions League și Europa League

Atalanta și Copenhaga, revelațiile din Champions League și Europa League
  • Publicat:

Autor: Răzvan Zeldea

 

După o lungă perioadă de așteptare, timp în care pariorii și pasionații de fotbal au visat la serile spectaculoase de Champions League și Europa League, cele mai importante competiții europene intercluburi au revenit în viața noastră. Emoțiile, suspansul și momentele în care rămânem cu ochii ațintiți doar asupra televizorului și uităm timp de 90 de minute orice altceva au revenit și ele. Așa se face că, fără să ne dăm seama, am ajuns în faza sferturilor de finală în ambele competiții.

Fiecare sezon european are ceva special, propriile particularități care îl diferențiază de precedentele sezoane. În fiecare ediție, atât de Champions League, cât și de Europa League, pe lângă formațiile bine cotate, percepute ca favorite la câștigarea trofeului, se strecoară întotdeauna și formații surprinzătoare, care ajung să capete statutul de revelație. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care competițiile europene atrag atât de mult interes. Indiferent de preferințele personale, deseori rămânem impresionați atunci când vedem o echipă cum se autodepășește și reușește să eclipseze bugetele colosale ale altor cluburi de top.

În sezonul european 2019/20, până în această fază, Atalanta poate fi desemnată revelația acestei ediții de Champions League, în timp ce Copenhaga își merită statutul de revelație în Europa League. Alege-ți favoriții și plasează pariul câștigător. Deschide cont și pariază la Superbet!

PARCURS ISTORIC ÎN CHAMPIONS LEAGUE PENTRU ATALANTA

Fără dar și poate, Atalanta își merită statutul de revelație în aest an. După cum am spus și mai sus, în fiecare sezon apar surprize, acele echipe care, fără bugete astronomice, reușesc să avanseze în competiție, devansând granzii Europei. În această ediție de Champions League, gruparea din Bergamo a făcut pentru prima dată cunoștință cu cea mai importantă competiție europeană intercluburi.

Aflați pentru prima dată în istoria clubului în Champions League, nerazzurri au impresionat pe toată lume, dar nu prin rezultate, în primul rând, ci prin jocul ofensiv, estetic și plăcut ochiului. Dacă avem în vedere reușitele echipei de până acum, simpla calificare în grupele UCL a fost o performanță în sine.

Performanța Atalantei este cu atât mai impresionantă cu cât debutul nu a fost deloc încurajator. După un inceput mai mult decât timid, puțini ar fi prezis că Atalanta va ajunge în sferturile Champions League. Bergamascii au pierdut primele trei partide din grupă, iar primul rezultat pozitiv a venit în fața lui Manchester City, scor 1-1. Acela a fost momentul de descătușare, pentru că elevii lui Gasperini nu au mai putut fi opriți și au înregistrat patru victorii consecutive de atunci. După faza grupelor, unde a terminat pe locul secund, în optimi, Atalanta a continuat să pună în scenă un fotbal ofensiv și i-a administrat un usturător 8-4 (4-1 în tur și 4-3 în retur) la general celor de la Valencia. Aflați în extaz, nici nu mai conta următorul adversar, pentru că jucătorii au făcut istorie, au dus clubul la un alt nivel și, poate chiar mai important de atât, au atras simpatia a milioane de suporteri din toate colțurile lumii. Descoperă aici toată oferta pentru meciurile din Champions League

Acum, Atalanta se pregătește să dea piept cu PSG în sferturile de finală ale competiției. Indiferent de rezultat, gruparea din Bergamo a reușit să intre pe o listă selectă unde se regăsesc doar opt formații. Mai mult de atât, performanța europeană este dublată și de un nou sezon încântător în Serie A. Pe plan intern, Atalanta a confirmat încă o dată și a terminat sezonul pe locul 3, după Juventus și Inter Milan. Pe lângă clasarea care-i asigură prezența și în viitoarea ediție de Champions League, bergamascii și-au demonstrat încă o dată forța ofensivă, având al doilea an la rând cel mai bun atac din Italia, cu 98 de goluri marcate.

Un factor important care a contribuit la succesul clubului este tehnicianul Gian Piero Gasperini. De când s-a alăturat Atalantei, în 2016, antrenorul italian a transformat echipa din temelii și a dus-o pe cele mai înalte culmi ale succesului.

COPENHAGA, PRIMA ECHIPĂ DANEZĂ CARE AJUNGE ÎN SFERTURILE EUROPA LEAGUE

În actualul sezon european, nu doar Atalanta a reușit să se autodepășească și să creeze un precedent în istoria clubului. La fel, Copenhaga a dat toate calculele peste cap și, cu multă încredere în propriile forțe, a reușit să ajungă pentru prima dată în sferturile Europa League. Ceea ce părea un vis îndepărtat, acum a devenit realitate, iar danezii fac cunoștință cu istoria.

Calificarea în sferturile competiției nu este doar o performanță unică pentru Copenhaga, ci pentru întreg fotbalul danez. Astfel, Copenhaga a devenit primul club danez care ajunge până în sferturile Europa League. Instalează gratuit cea mai tare aplicație de pariuri sportive din România!

Pentru a se duela cu Manchester United, Copenhaga a terminat pe locul secund în grupa C, cu 9 puncte, din care au mai făcut parte Malmo, Dinamo Kiev și FC Lugano. Cu două victorii, trei egaluri și o singură înfrângere în faza grupelor, danezii au ajuns în primăvara UEL, unde au eliminat-o pe Celtic, fosta adversară a CFR-ului, după 1-1 în tur și 3-1 în retur. Jocul solid, bine calculat a continuat pentru elevii lui Solbakken, iar în optimi Copenhaga a trecut de Istanbul BB, după 0-1 în partida tur și 3-0 în manșa retur.

În ultimii ani, Copenhaga a devenit o prezență constantă în Europa League. În ediția 2019/20, clubul danez a ajuns la a șaptea calificare în grupe și a treia apariție în fazele superioare ale UEL.

Manchester United pare un adversar greu accesibil, mai ales că e motivată să câștige un trofeu în acest sezon. Totuși, deși discrepanța este destul de mare la prima vedere, Copenhaga a demonstrat că poate pune probleme oricărei echipe. Rămâne de văzut dacă danezii își vor continua parcursul excelent reușit până acum.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online