ADVERTORIAL | SuperMercato: care va fi cel mai cool transfer al verii?

ADVERTORIAL | SuperMercato: care va fi cel mai cool transfer al verii?
  • Publicat:

Vara vine cu SuperVești din fotbal. Unii dintre cei mai tari fotbaliști au bagajele deja făcute și așteaptă să plece de la actualele echipe către orizonturi noi. În vreme ce pentru unii, viitoarele echipe sunt incerte și plecările sunt înconjurate de zvonuri, pentru alții, schimbarea e ca și făcută. Anumiți fani rămân cu dezamăgirea pierderii idolilor, alții își așteaptă noile staruri, dar așa e-n fotbal și un lucru este cert: sezonul de mercato e așteptat cu sufletul la gură.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată jucătorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Mișcările verii și cele mai tari predicții

Mulți vor fi de acord că sezonul de mercato a fost deschis en fanfare de Mbappe și Haaland. Mbappe a ales să facă un pas înapoi în mijlocul zvonurilor referitoare la mutarea în Madrid. A ales un scenariu pe care îl cunoștea deja și a rămas la PSG, spre bucuria fanilor francezi. Haaland, pe de cealaltă parte, a profitat de interesul pe care cluburile mari îl aveau pentru el și a spus “da” ofertei SuperGeneroase a Cetățenilor. La începutul acestei săptămâni, starul norvegian a fost prezentat oficial la Manchester City. Cei doi au spart gheața în stil mare, însă cine este fotbalistul care poate deveni cel mai cool transfer al unei veri toride?

Timpul lui Robert Lewandowski la Bayern pare a fi pe terminate. Starul polonez ar fi declarat în numeroase rânduri că mai mult ca sigur nu va rămâne la formația bavareză. Dar pe cine va încânta de acum încolo cu goluri perfecte? Ei bine, se pare că Barcelona lui Xavi ar fi cea care i-a atras atenția. În uluitorul meci de Liga Campionilor jucat în august 2020, terminat 8 – 2 pentru Bayern, Lewa a marcat un gol și a dat o pasă decisivă pentru reușita lui Thomas Muller. Mai apoi, în faza grupelor din sezonul 21/22, Lewa a marcat două din cele șase goluri reușite în total în partidele tur-retur. Fanii catalani îl așteaptă ca pe o gură de aer proaspăt și, cu el în atac, speră la un sezon mai bun decât cel trecut. La Superbet, ai cota 1.30 că polonezul se va transfera la Barcelona.

La Superbet, ai cote pentru cele mai importante transferuri preconizate. Verifică-le acum și mergi pe mâna favoriților tăi!

Coechipierul lui Lewandowski, Serge Gnabry, e și el dat ca plecat de la echipa condusă de Julian Nagelsmann. Inițial, Arsenal și Real Madrid erau echipele interesate de un transfer al său. Cele mai noi vești venite dinspre Arsenal spun că o mutare a lui Gnabry la echipa antrenată de Mikel Arteta ar avea puține șanse de concretizare vara aceasta. La Superbet, ai cota 5.00 ca extrema lui Bayern să se transfere la Real Madrid. În schimb, se zvonește că Bayern și-ar întări atacul după aceste plecări posibile prin sosirea lui Sadio Mane de la Liverpool. Ai cota 1.15 că mutarea lui Mane la Bayern Munchen se concretizează vara aceasta.

Lista posibilelor transferuri nu se încheie aici! Contractul lui Ousmane Dembele cu Barcelona ajunge la final pe 30 iunie anul acesta, iar atacantul francez e așteptat să semneze din moment în moment cu Chelsea (cota 1.12 la Superbet). Se zvonește și că Romelu Lukaku ar accepta un salariu mai mic pentru a se întoarce la Inter, iar concretizarea acestui scenariu are cota 1.75. Va pleca Neymar de la PSG? În vreme ce, în primăvară, se vorbea de un transfer al său la Newcastle, zvonurile s-au diminuat în ultima perioadă, iar plecarea sa la clubul din prima ligă a Angliei are cota 9.00 la Superbet. Paul Pogba este și el pe lista de SuperTransferuri ale verii: va pleca de la Man United, iar prima variantă este Juventus (cota 1.05).

Oriunde vor ajunge fotbaliștii menționați mai sus, cu siguranță că vor aduce la pachet spectacolul cu care au obișnuit până acum. Lumea fotbalului este într-o schimbare continuă, mai ales în perioada de mercato, dar un lucru rămâne constant: magia jocului.

Verifică aici evenimentele din Superoferta Superbet! SuperCota și SuperExtra te așteaptă.

#ÎmpreunăSuntemSuper #SuperMercato

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…