ADVERTORIAL | ADMIRAL a inaugurat o vitrină de tip muzeu, în onoarea lui Ilie Năstase, cu ocazia aniversării acestuia

ADVERTORIAL | ADMIRAL a inaugurat o vitrină de tip muzeu, în onoarea  lui Ilie Năstase, cu ocazia aniversării acestuia

București , 19 iulie 2023

 ADMIRAL, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc de pe piața mondială, are plăcerea să anunțe o surpriză inedită, pregătită în onoarea zilei de naștere a legendarului campion de tenis, Ilie Năstase. Cu această ocazie specială, ADMIRAL a inaugurat o vitrină de tip muzeu, unde vor putea fi admirate de toți trecătorii exponate prețioase din timpul carierei extraordinare a campionului mondial.

La un an de la semnarea contractului cu Ilie Năstase ca brand ambassador ADMIRAL, vitrina a fost amenajată la sala de joc ADMIRAL ADAM, situată langă Sala Palatului, într-o zonă centrală din Capitală, intens circulată și frecventată de turiștii din întreaga lume.

Obiectele originale au fost expuse astfel încât să poată fi vizibile de la exteriorul sălii de joc, iar colecția curprinde: Cupa Davis România – Italia (1972), două rachete de tenis Adidas – Ilie Năstase din perioada 1774 – 1980, mingi de tenis din colecții diferite, cu autograful olograf; un echipament complet Adidas Ventex, purtat în perioada 1974 – 1979 (tricou, șort), încălțăminte în ediție limitată Adidas – Ilie Năstase, dar și postere de colecție cu autografe, care marchează momente istorice din cariera acestuia. Micul muzeu va putea fi admirat non-stop și gratuit, pentru o perioadă de minimum 6 luni de toți fanii campionului Ilie Năstase, dar și de curioși, indiferent de vârstă, întrucât nu este necesar accesul în sala de joc.

,,Această surpriză mă bucură enorm și îmi umple un gol în suflet. Îmi văd în fiecare dimineață casa plină de trofee și de amintiri. Vreau să se bucure publicul meu de ele. Tot ce îmi doresc acum este să inspir tinerele generații către excelență, disciplină și responsabilitate și sunt onorat că am făcut un pas în această direcție. Împlinesc o cifră frumoasă, de 77 de ani; cifra 7 este cunoscută drept o cifră norocoasă – așadar, să fie cu magie, inspirație și bucurie tot ceea ce va urma, pentru fiecare dintre noi.”, a declarat Ilie Năstase, imediat ce a aflat vestea.

În plus, pentru a sărbători alături de fanii campionului, ADMIRAL a pregătit videoclipuri aniversare care vor rula pe data de 19 iulie, în principalele orașe din țară, dar și un van cu un mesaj emoționant, care va circula pe o rută din Capitală, pentru a vesti și marca ziua de naștere a legendarului campion.

Spiritul de învingător a lui Ilie Năstase a fost întotdeauna admirat și se completează perfect cu valorile brandului ADMIRAL, care și-a propus să susțină valorile sportului românesc și jocul responsabil.

Parteneriatul dintre ADMIRAL și Ilie Năstase s-a semnat pe 19 iulie 2022 și acoperă atât sistemul land-based, sălile de jocuri fizice, cât și platforma online, reflectând sinergia dintre cele două entități. Astfel, clienții ADMIRAL beneficiază de o experiență completă, la cel mai înalt și sigur nivel de calitate, indiferent de preferințele lor de joc.

Despre ADMIRAL

ADMIRAL România face parte din Grupul NOVOMATIC, numărul 1 în Europa în domeniul jocurilor de noroc, cu peste 1500 de săli de jocuri de noroc în întreaga lume. Începând din 2000, brandul ADMIRAL România a continuat să se dezvolte și, în prezent, operează peste 90 de săli de jocuri la nivel național.

Experiența jucătorilor este completată de platforma online admiral.ro, lansată în 2017, iar apoi preluată și operată de NOVOMATIC România din 2020. Misiunea brandului ADMIRAL este de a oferi jucătorilor un mediu de divertisment calitativ și sigur, bazat pe joc responsabil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro