Bonetti acuză după 0-0 cu Chiajna!** „Am avut un pact cu Federația și l-au încălcat!” De ce nu s-a putut baza Dinamo pe patru titulari

Dinamo a remizat, 0-0, la Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii 1.
Bonetti acuză după 0-0 cu Chiajna!** "Am avut un pact cu Federația și l-au încălcat!" De ce nu s-a putut baza Dinamo pe patru titulari

Dinamo a remizat, 0-0, la Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii 1.

Dario Bonetti, antrenorul lui Dinamo, a declarat la finalul partidei că este mulțumit de jocul echipei și consideră că alb-roșilor nu le-a lipsit decât golul.

„Am făcut o partidă bună, dar ne-a lipsit golul. Tensiunea mi s-a părut normal să apară, era vorba de o partidă dificilă.

Dacă mă gândesc că pentru noi contează numai grupul, nu mă mai gândesc că a fost o decizie greșită să încep cu cei care au fost în teren azi.

Mâine (n.r. sâmbătă) vom afla cât de gravă este accidentarea lui Alvarez. Nu sunt îngrijorat în perespectiva partidei din Europa, am făcut un meci bun. Meciurile din play-off sunt complicate pentru toată lumea, nu doar pentru Dinamo.

Nu regret că i-am introdus mai târziu pe Țucudean și Dănciulescu”, a spus Dario Bonetti la Digi Sport.

„Federația nu a respectat pactul”

La conferința de presă de la finalul partidei, Dario Bonetti a dezvăluit că Dinamo și FRF se înțeleseseră ca jucătorii dinamoviști convocați la naționala de tineret a României pentru meciul amical cu Suedia să nu joace mai mult de 45 de minute în respecitva partidă, însă selecționerul Emil Săndoi a încălcat „pactul”. Marius Alexe, Constantin Nica,Cosmin Matei și Țucudean au fost titulari în meciul câștigat miercuri de selecționata U21, scor 2-0, și au jucat cel puțin 65 de minute (Marius Alexe a fost primul scuimbat). Drept urmare Alexe, Nica și Matei au fost lăsați în afara lotului pentru meciul cu Concordia, în timp ce Țucudean a intrat abia în repriza a doua.

Am avut o înțelegere cu Federația și nu a fost respectată. Nu mi s-a părut corect ceea ce s-a întâmplat și din această cauză am avut de suferit în meciul din această seară. Înțelegerea era ca jucătorii noștri de la naționala de tineret să joace cel mult 45 de minute în partida cu Suedia. Nu mă așteptam să avem atât de mulți jucători la echipele naționale”, a declarat Dario Bonetii.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro