Miracol sau muncă?** Dublă campioană olimpică la 16 ani, Ye Shiwen este acuzată de dopaj

Miracol sau muncă?** Dublă campioană olimpică la 16 ani, Ye Shiwen este acuzată de dopaj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ye Shiwen e deja dublă campioană olimpică la numai 16 ani! Iar în jurul ei s-a creat deja o controversă uriașă după ce a cucerit medalia de aur în proba 400 de metri mixt, spulberând cu o secundă precedentul record mondial. Taberele s-au împărțit cu o rapiditate de invidiat, mai ceva ca în politica românească. „E dopată până în măduva oaselor”, a strigat John Leonard, președintele Comitetului Antrenorilor din înotul mondial. „Medaliile mele sunt rodul unei munci de aproape zece ani”, a parat Ye, deja idol pentru sute de milioane de chinezi.

Mai rapidă ca Lochte pe ultima lungime

Pe când avea doar șapte ani, Ye a fost remarcată de unul dintre educatorii de la grădinița pe care o frecventa și a fost îndrumată către înot datorită calităților native: mâini și picioare foarte lungi pentru vârsta ei. Ascensiunea ei a fost fulminantă, iar la numai 12 ani ea era membră a naționalei chineze. Însă nimeni nu se aștepta ca Ye să explodeze la Jocurile Olimpice de la Londra. În prima zi a concursului de înot, adolescenta asiatică a cucerit medalia de aur în proba de 400 de metri mixt, îmbunătățindu-și cea mai bună performanță cu cinci secunde! Ba chiar l-a bătut pe ultima lungime de bazin cu 17 sutimi de secundă pe americanul Ryan Lochte, câștigător în proba masculină, stârnind o furtună în bazinul londonez. Americanii au asemuit-o imediat cu nemțoaica Petra Schneider, campioană olimpică la aceeași probă în 1980, care a recunoscut în cele din urmă că s-a dopat, bazându-se pe trăsăturile androgene comune celor două sportive. Însă chinezii nu au părut surprinși, de parcă se așteptau la aceste acuze, și le-au reamintit adversarilor că performanța lui Ye (4:28.43) a fost mai slabă decât cea a lui Lochte cu aproape 23 de secunde. Dar și că cele opt medalii câștigate la Beijing de Michael Phelps nu au fost contestate, ci aplaudate.

„Înot șase ore pe zi de aproape zece ani”

După ce a câștigat și proba de 200 de metri mixt, cu record olimpic, Ye a răbufnit: „Tot ceea ce am realizat este în urma muncii mele. Fac asta zilnic, de aproape zece ani. Sunt prima care ajunge în bazin și ultima care pleacă în fiecare zi. M-am antrenat atât în China, cât și în Australia și știu prea bine ce înseamnă să muncești șase-șapte ore într-un bazin pentru un singur țel”. Federația Internațională de înot sau Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Londra au sărit imediat în apărarea adolescentei chineze: „Ea a trecut prin programul anti-doping obligatoriu și nu au apărut semne că ar fi trișat”. Iar presa chineză scrie deja că presa din Vest manipulează masele și nu poate suporta faptul că o înotătoare din China poate doborî cu atâta ușurință recorduri mondiale: „Dacă Phelps era chinez, sigur era crucificat de presa vestică”. Adevăr sau mit, povestea lui Ye este doar la început, însă presiunea pe umerii masivi ai tinerei chineze este din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, dubla campioană olimpică rămâne sigură pe sine: „Nu sunt dopată și da, sunt cea mai bună din lume”!

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…