Ben Djemia a schimbat cartierul în Ploiești: a semnat cu Astra!

Redactor:
Marian Dima
Ben Djemia a schimbat cartierul în Ploiești: a semnat cu Astra!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Petrolul a renunțat la serviciile sale, tunisianul Selim Ben Djemia va reveni la Ploiești, dar la cealaltă echipă a orașului – Astra! Ben Djemia, jucător impresariat de Traian Gherghișan este jucătorul echipei italiene Genoa, și a jucat, sub formă de împrumut în Serie B pentru Padova (2009-2010), Frosinone (2010-2011), ambele în Italia, apoi la echipa franceză de eșalonul 3 – Red Star 93 Saint-Ouen, iar în retur, la Petrolul Ploiești. Născut în Franța, pe 29 ianuarie 1989, Ben Djemia evoluează pe postul de fundaș stânga, dar poate juca și în centrul defensivei, el fiind și component al Naționalei  de tineret a Tunisiei. Ben Djemia va veni la Astra, foarte probabil, tot sub formă de împrumut.

Mircea Miu – noul medic al Astrei
Permutările pe „axa” Petrolul – Astra , în această vară, sunt un subiect de discutat, după Mircea Rednic, alături de staff-ul său tehnic, plecând „spre Ilie Oană” și kinetoterapeutul Radu Vasilcan. În schimb, de la Petrolul „spre 9 Mai” revine doctorul Mircea Miu, cel care-l va înlocui pe Romeo Popescu!  Mircea Miu fusese înlocuit cu un alt doctor, Stamatescu, la Petrolul, odată cu venirea lui Mircea Rednic, astfel că a acceptat oferta făcută de Dinu Gheorghe de a reveni în „9 Mai”, de unde plecase acum 3 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
MAREA DOAMNĂ a României a murit în Noaptea de Înviere: Drum lin spre cele veșnice
MAREA DOAMNĂ a României a murit în Noaptea de Înviere: Drum lin spre cele veșnice
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…