Borcea:** „Este o primă seară fericită după patru ani de zile!” Acționarii anunță că Dario rămâne: „Nu l-am adus pentru câteva săptămâni”

Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri seară, că dinamoviștii au reușit să salveze sezonul, după ce s-au impus în finala Cupei României-Timișoreana în fața Rapidului, scor 1-0, pe Arena Națională.
Borcea:** "Este o primă seară fericită după patru ani de zile!" Acționarii anunță că Dario rămâne: "Nu l-am adus pentru câteva săptămâni"

Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri seară, că dinamoviștii au reușit să salveze sezonul, după ce s-au impus în finala Cupei României-Timișoreana în fața Rapidului, scor 1-0, pe Arena Națională.

„Este o cupă foarte importantă, un trofeu obținut după patru ani de secetă. Această seară a salvat sezonul. Este o primă seară fericită după patru ani de zile”, a declarat Borcea.

Acționarul dinamovist Dragoș Săvulescu împărtășește opinia lui Borcea, deși consideră că este un mare regret că nu s-a câștigat titlul: „Este o seară fericită în care am obținut primul trofeu după foarte mulți ani. Cred că acum s-a salvat sezonul. Este un mare regret totuși, nu am câștigat titlul. Bonetti rămânea oricum, el nu a fost numit antrenor doar pentru câteva săptămâni. Mi-a plăcut determinarea din seara asta, deși meciul nu a fost atractiv”.

Echipa Dinamo București a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru a 13-a oară în istorie, după ce a învins formația Rapid, cu scorul de 1-0 (0-0), în finala competiției disputată miercuri seară, pe Arena Națională. Unicul gol al meciului a fost marcat de Scarlatache, în minutul 58.

În urma acestui rezultat, Dinamo a egalat Rapid la trofee, ambele echipe câștigând de 13 ori Cupa României.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]