Veteranii bat Cupa! SUPER INTERVIU cu cei doi jucători exponențiali ai finalistelor! Pancu: „Danciu? Are golul în sânge!” Dănciulescu: „Pancu? Fotbalist colosal!”

Veteranii bat Cupa! SUPER INTERVIU cu cei doi jucători exponențiali ai finalistelor! Pancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Danciu-gol” sau „Pancu-italianu'”, doi dintre veteranii Cupei României, se întâlnesc astăzi pentru ceea ce ar putea fi ultima finală din carieră pentru ei.
La 35 de ani, „Corbul” a devenit cel mai bun marcator all-time al clubului din „Ștefan cel Mare” în cupă, în timp ce giuleșteanul, care este cu un an mai tânăr, s-a specializat în reușite în poarta roș-albilor. Oamenii care aduc golul pentru cele două finaliste au prefațat ultimul meci care încheie ediția 2011-2012 și nu s-au ferit să gratuleze reciproc. Pentru Dănciulescu, Pancu este colosal, iar pentru Pancu, Dănciulescu ar putea fi golgheter și la 45 de ani. Amândoi au adus câte trei cupe în visteria „câinilor”, respectiv a „feroviarilor”, și ambii au fost pe teren la ultima finală RapidDinamo (2-1), în 2002. Mai mult, în urmă cu zece ani, „Danciu” cu „Pancone” au înscris, însă ultimul a cucerit trofeul. Acum, pe Național Arena, se desfășoară un nou duel de gală între cei doi veterani.

„Danciu? Are golul în sânge”

Daniel Pancu (34 de ani) este singurul supraviețuitor din echipa Rapidului care a jucat în finala din 2002 împotriva lui Dinamo. Atunci, „Pancone” a reușit să marcheze golul doi al giuleștenilor și a contribuit decisiv la câștigarea celei de a 11-a Cupă a României.

„Pancone”, după părerea ta, care crezi că este cel mai bun jucător de la Dinamo?
De la Dinamo era Cătălin Munteanu, dar dacă nu joacă este un avantaj pentru noi. Au jucători cu experiență, este o finală și o pot decide oricând. În acest meci experiența contează foarte mult.

Care crezi că sunt avantajele Rapidului în acest meci?
Într-o finală contează și norocul. Echipa care va avea puțină șansă, va avea câștig de cauză. Ambele formații vor încerca
să-și salveze sezonul, după ce au ieșit din lupta pentru titlu. Dezamăgirea este mare în ambele tabere și se vor agăța de finală, pentru a salva finalul de sezon.

„Ei erau vopsiți în cap alb-roșu, noi i-am vopsit alb-vișiniu”
Ești sigurul supraviețuitor din finala cupei din 2002, pe care ați câștigat-o împotriva lui Dinamo cu 2-1. Ai marcat și un gol la acel meci. Ce amintiri ai de atunci?
A fost ultimul meci înainte să plec la Beșiktaș. I-am marcat un gol foarte frumos prietenului meu Lobonț. Îmi aduc aminte că pe unde îl prindeam îi dădeam gol. În acel sezon, Dinamo a ieșit campioană și visau să facă eventul, împreună cu Cristi Borcea și Marius Niculae, cu toții au venit la stadion vopsiți în cap alb-roșu. Însă la final am câștigat și i-am vopsit noi în alb-vișiniu.

Ce părere ai despre Dănciulescu? Voi sunteți singurii jucători de la acea finală care mai evoluați la cele două formații
Un jucător mare, are golul în sânge și sunt sigur că și la 45 de ani, dacă intră în teren, tot va reuși să marcheze. Nu am jucat împreună cu el, dar este un mare carecter și un profesionist desăvârșit.

Va fi ultima ta finală a Cupei României?
Nu spun niciodată, niciodată. Însă probabilitatea este foarte mare ca aceasta să fie ultima mea finală.

5 goluri a înscris „Pancone” în poarta lui Dinamo

4 finale de Cupă a jucat Pancu în tricoul Rapidului, reușind să câștige trei

Într-o finală contează și norocul. Echipa care va avea puțină șansă va avea câștig de cauză
Daniel Pancu, atacant Rapid

17 partide a jucat Pancu împotriva lui Dinamo, 14 în Liga I și trei în Cupa României


„Pancu? Fotbalist colosal”

Dănciulescu e de părere că forma de moment va face diferența în ultimul act al Cupei României, însă chiar dacă a împlinit 35 de ani, „Corbul” nu e sigur dacă acest meci va fi ultima lui finală din carieră

Danciule, vei juca o nouă finală. Mai ții minte a câta e din cariera ta?
(Răspunde fără să stea pe gânduri) A noua, asta dacă pun și Supercupa. Am și câștigat, am și pierdut. O finală de cupă este mereu un meci special, iar dacă se nimerește să fie și un derby de tradiție, atunci partida are o valoare și mai mare.

Care crezi că este avantajul vostru în fața Rapidului?
În astfel de meciuri contează forma de moment. Ne cunoaștem bine între noi, sunt partide de care pe care. Cine va prinde o zi mai bună va avea la gât de medaliile mai prețioase.

„Înfrângerea din 2002 ne-a stricat sărbătoarea titlului”
Tu cu Pancu sunteți singurii jucători care ați fost pe teren și la finala din 2002, ultima între Rapid și Dinamo
Nu am foarte multe amintiri frumoase de la acel meci. Chiar dacă eu am înscris în prelungiri, noi am pierdut atunci. Țin minte că noi eram campioni, dar Rapid ne-a suflat eventul. Am primit medaliile de campioni după meci, a fost o scăpare din partea organizatorilor. Înfrângerea ne-a stricat sărbătoarea cuceririi titlului.

Ce părere ai de Pancu?
Eu un jucător colosal, o emblemă a Rapidului, exponentul acestui club. Cred că am spus totul chiar dacă nu am folosit foarte multe cuvinte.

La început te-am întrebat a câta finală este pentru tine. Acum spun altfel. E ultima finală din cariera ta?

Eu am mai spus-o. Mie îmi ajunge, las locul celor tineri. Dar știi cum e în viață, nu poți ști ce este la anul.

Ești cel mai bun marcator din istoria lui Dinamo în această competiție. Ce înseamnă asta pentru tine?
O mare onoare, așa cum mă mândresc și cu cele trei cupe pe care le-am câștigat în „Ștefan cel Mare”. După ce mă retrag cu aceste lucruri o să rămân.

22 de goluri a marcat Dănciulescu pentru Dinamo în Cupa României

6 goluri a marcat Dănciulescu împotriva Rapidului în toată cariera, 4 în campionat, unul în cupă și unul în Supercupă

4 Cupe ale României a cucerit Dănciulescu în cariera sa, trei cu Dinamo, una cu Steaua

36 de goluri a marcat Dănciulescu în Cupa României fiind pe locul trei în clasamentul all-time al marcatorilor în această competiție

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
Noua regulă din magazinele din România. Decizia care va fi obligatorie prin lege
Noua regulă din magazinele din România. Decizia care va fi obligatorie prin lege
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×