Alarmă de gradul zero în tribune!** Cererea mare de bilete a sporit pericolul: fanii Stelei vor sta sub cei ai lui Dinamo pe National Arena

Alarmă de gradul zero în tribune!** Cererea mare de bilete a sporit pericolul: fanii Stelei vor sta sub cei ai lui Dinamo pe National Arena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Galeria lui Dinamo a primit aproximativ 2700 de bilete pentru meciul de mâine, împotriva Stelei, toate la inelul al doilea al Peluzei Sud, de pe „Național Arena”. Cum suporterii gazdelor vor ocupa etajul inferior al aceluiași sector, este posibil ca oamenii de pază să aibă mult de muncă.

În tur, meciul SteauaRapid (0-0) s-a jucat pe „Național Arena”, iar galeria giuleștenilor a avut rezervat un sector din inelul superior al Peluzei Sud. Acum, suporterii dinamoviști vor beneficia de același plasament, dar diferența este făcută de așezarea fanilor Stelei. În toamnă, porțiunea inelului inferior, situată sub cea ocupată de ultrașii Rapidului, a rămas goală din rațiuni de securitate. Acum însă, suporterii echipei din Ghencea și-au exprimat dorința de a sta inclusiv în acea zonă.

Adică exact sub galeria marii rivale! În aceste condiții, există șanse să vedem incidente, dacă ne gândim că fanii celor două echipe se vor situa nefiresc de aproape. În plus, pe lângă cele aproximativ 2700 de bilete primite din partea Stelei, suporterii dinamoviști și-au mai achiziționat alte câteva mii în diferite zone ale stadionului.

Fanii dinamoviști se plâng că vor putea procura biletele abia mâine: „Se răzbună după ce, în tur, Borcea i-a pus pe steliști să se dezbrace și să se descalțe la intrarea în stadion”

10 lei este prețul unui bilet la Steaua – Dinamo pentru un loc la inelul superior al peluzelor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×